Thu. Dec 26th, 2024

Moștenirea depreciată a lui Cervantes
La începutul moștenirii depreciate a lui Cervantes, autorul presupune că întreaga Istorie a Europei, extinzându-se până în America, a trecut într-o criză odată cu dezvoltarea științei și tehnologiei.

După cum afirmă un romancier, Kundera, fondatorul Europei moderne este Cervantes, autorul lui Don Quijote.

Romancierii europeni se concentrează pe diverse teme. Cu Cervantes a fost o aventură. Cu Balzac a fost înrădăcinarea omului în Istorie. Cu Flaubert a fost incognita zilei. Cu Tolstoi au fost intruziuni în iraționalitatea comportamentului uman.
Tema romanului european constă în pasiunea de a ști că acesta este caracterul concret al vieții.

Romanul a început să aibă faze proprii ale vieții care a fost renegată cu tema lui Nietzsche: Moartea lui Dumnezeu. Odată cu Cervantes, adevărul a fost botezat ca fosilă moartă și a apărut o multitudine de adevăruri; personajul a devenit un eu imaginar. Cunoașterea binelui și a răului dobândește un caracter relativist, unul de ambiguitate. Kundera citează romanul lui Kafka, Procesul în care un om nevinovat K devine victima unei instanțe nedrepte.

Don Quijote este un roman în care timpul iese ca o juxtapunere între magie și realitate. Perspectiva timpului se schimbă atunci când Istoria intră în tărâmul ființei. Odată cu venirea lui Balzac, instituțiile societății precum banii, crima, poliția și ordinea intră ca proporții epice în roman.

Romanul modern este un paradox în care personajele sunt aromate cu dezastru, dar există și triumful personajului.

Chiar dacă Europa modernă caracterizează ascensiunea raționalității, identitatea sinelui se rupe. Europa este încurcată în oroarea războiului. Destinul, lipsa de scop și neliniștea prinde viața personajului. Valorile se descompun. Există la fel de multă intoleranță și fanatism.

Romanul devine o întreprindere paradoxală. Autorul comentează moartea Romanului de către dadaiști și suprarealişti. El pictează un tablou sumbru al romanului în societățile totalitare comuniste. Romanul din timpul regimului comunist a trebuit să se confrunte cu cenzură și interdicții.

Milan Kundera clasifică romanul în patru teme categorice – atractia jocului, apelul visului, apelul gândirii și apelul timpului.
Acum care este atractivitatea jocului? Înseamnă să spunem că romanul este o întreprindere fantezică? Să privim atractivitatea jocului din perspectiva postmodernismului. Romanul postmodern este o invazie a caracterului. Textele sunt o colecție de metafore. Există tendința de a importa ironie și parodie extremă. Există, de asemenea, o tendință inerentă de a exploda romanele din trecut și de a scrie în stilul pastișei.

Acum să ne uităm la atracția gândirii. Autorul ține să menționeze că romanul atinge o textură de entitate filosofică. Interioritatea timpului devine un plan elevat al gândirii. Un exemplu de atracție a gândirii se află în fluxurile de conștiință ale lui Joyce.

Care este atracția visului? Atractia visului este o juxtapunere a visului si realitatii. Bach recită realism magic și gura sandvișuri electrice. Visul permite manifestarea inconștientului.
Care este atractia timpului? Timpul este situat paradoxal în interioritate. Timpul devine o vastă enigmă a iraționalității, o oază de intimitate, narcisism al sufletului, o revoltă eclectică a minții.

Aici autoarea comentează căutarea romanului. Romanul subliniază caracterul evaziv al adevărului.

Dialog despre arta romanului
Aici Kundera dialoghează că romanul său nu este un dicton al esteticii psihologice. Aș dori să mă disput cu el în această privință. Estetica este futurismul romanului – romanul de avangardă al scrisului. Romanul ar trebui să fie o asemănare cu opera cubistă a lui Picasso, o explicație a operei filozofice Camus: Mitul lui Sisif, o piesă de muzică baroc.

Privind romanul dintr-un cadru psihologic, trebuie să ne confruntăm cu inutilitatea destinului existențial. Dezastrul marchează triumful individualității. Va exista o tendință a romanului de a exorciza demonii dezastrului și de a submina identitatea personajului într-un patos de ironie simpatică.

În pasajul Kundera pune la îndoială capacitatea romanului de a se înțelege de sine. Pentru Sartre sinele este o entitate a neantului. Postmodernismul dorește să submineze sinele. Satisface ID-ul, divinizeaza Eul si submina Super Ego-ul.

În epoca lui Cervantes, eul a fost deconstruit din evlavia cavalerească. În Kafka vedem dezintegrarea sinelui. Sinele devine o victimă a edificiilor birocratice tiranice. În Joyce, sinele înoată într-o mare de fluxuri de conștiință.
Autorul construiește dialoguri despre sine și Istorie. Sinele din roman este un mod de revelare. Sinele este un simptom confesional. Sinele este o artă a intimității lirice.

Un romancier nu poate scăpa de natura universală a Istoriei. Istoria explicată în roman este una de a scoate la iveală vocile disidenței și aroma depresiei. Istoria suferă subiectivitatea caracterizării castrate.

Scriitorul clasifică romanul drept unul de luminozitate poliistorică. Ce înseamnă termenul poli-istoric? Include fuziunea mai multor subiecte în roman, cum ar fi arta, aforismul, tropii, o caracterizare patologică a sinelui.

Dialog despre arta compoziției
Aici scrie termenul-Kafkan după Kafka. El folosește un exemplu pentru a ilustra termenul. Un inginer dintr-o țară comunistă merge la Londra și se întoarce și constată că presa l-a calomniat spunând că a vorbit urât despre țară. Se adresează redactorului care spune că a luat povestea de la ministerul de interne și când merge la ministerul de interne își cer scuze spunând că a fost o greșeală. Conflictul dintre personal și public este descris de autor drept Kafkan. ‘

Ultima secțiune a cărții este o compilație a unui dicționar de termeni, pe care a folosit-o pentru romanele sale.

Aforism
Aforismul este foarte clar, adică o afirmație concisă.

Frumusețe și Cunoaștere
Care este termenul frumos din roman? Pentru Cervantes a fost o aventură. Pentru Kafka a fost neliniște existențială, protest împotriva birocrațiilor totalitare. Pentru Joyce a fost căutarea artei în experiențe lumești. Ce este cunoașterea? Kundera nu oferă o explicație satisfăcătoare a acesteia.

Trădare
El descrie trădarea ca fiind una de rupere a rândurilor. Noțiunea de trădare pune o problemă în roman. Permiteți-mi să ilustrez dând un exemplu. Iuda L-a trădat pe Hristos pentru treizeci de arginți. De ce a apărut nevoia de a-l sublinia pe Hristos, deoarece era o figură populară? Problema trădării din roman este una problematică.

Frontieră
Granița este semnificată cu termeni emoționali: cum ar fi ura, dragostea și neliniștea. Granița într-un roman nu are o limită definibilă.

Comic
Comicul pentru romancier nu este ceea ce ne face să râdem, ci o revelație a necunoscutului.

Destin
Destinul este conflictul de sine. Destinul este absurd și trebuie să autentificăm creativ un destin.

Excitaţie
Excitația pentru autor este erotică.

Uitare
Uitarea este un termen folosit pentru a aduce în memorie o situație în termeni ironici.

Vis
Visul constă în exploatarea ID-ului pentru a crea fantasmagorii enigmatice bizare.

Ironie
Ironia pentru autor este o edificare a caracterului. Îl deranjează pe personaj. Ca tehnică romanească, ironia este sublimă în literatură.

Kitsch
Kitsch-ul pentru autor este un defect sentimental. Kitsch-ul este un termen în care sentimentul, vulgar și ofensator este mulțumit melodios în narcisism.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *