Jacque Derrida este un filozof post-structural, postmodern, cunoscut pentru contribuția sa înflăcărată la filozofia Deconstrucției. Derrida a fost foarte controversat, iar filosofia sa oferă un cadru detaliat pentru interpretarea textelor. El este notoriu ca persoană aparținând mafiei Yale.
Of Grammatology este un text dens și el stârnește un argument că în Filosofia occidentală vorbirea era privilegiată față de scris. El își preia argumentul din structuralism și acesta fiind unul al Semnului. Un semn în structuralism este împărțit în semnificant și semnificat. Semnificantul aparține tărâmului senzorial și este un obiect fizic tangibil, în cazul în care ca semnificat ca idee abstractă. De exemplu, dacă spun Porumbelul este pacea. Porumbelul reprezintă semnificantul, iar pacea reprezintă semnificatul.
Pentru Derrida orice limbaj este un sistem de semne. Problema Filosofiei este că unele semne îi privilegiază pe anumiți oameni, iar unele semne îi marginalizează pe alții. Deconstrucția urmărește să rupă semnul din statutul său privilegiat. De exemplu: școli internaționale din Asia de Sud-Est fac publicitate: se caută doar vorbitori nativi de engleză. Dar vorbitorii de engleză care trăiesc în Asia, în special în țări precum India? Deconstrucția este o filozofie care disecă modul în care este construit privilegiul în texte. Un alt exemplu este că femeile sunt marginalizate față de bărbați.
Derrida pune la îndoială predominanța vorbirii în filozofie. Vorbirea este privilegiată acolo unde scrisul este marginalizat. Derrida deconstruiește religia unde spune că Dumnezeu nu are în vedere o prezență. Scrierea lui Derrida a subminat și înjosit toate sistemele metafizice de gândire. Socrate a fost un filozof care nu a spus nimic. Pentru Derrida nu există validitate în adevăr și adevărul este doar o posibilitate conjecturală. Dumnezeu este un semnificant gol. Pentru Derrida, întreaga istorie a scrisului este una de metafore și metonimii.
A scrie înseamnă a avea pasiunea de origine. Derrida pune la îndoială și statutul ontologic al ființei, așa cum îl susține filozoful Heidegger. Pentru Derrida, semnul este o ruptură și lasă o urmă pe care el o numește arhe-scriere. Derrida apreciază opera lui Nietzsche care, deși provocator, a făcut un progres rapid în desfacerea semnificantului din semnificat. Pentru Derrida vorbirea este logo-centrică și falica. Scrisul trebuie să se desprindă de vorbire, cu o stăpânire liberă a semnificanților și semnificațiilor. Scriitorul trebuie să se angajeze în jocul sensului. De exemplu: îmi pot deconstrui rasa de a fi asiatic și indian spunând că am o minte albă, un suflet negru și un corp maro. Îmi pot deconstrui religia și spunând că sunt un evreu gentil, un musulman ateu, un creștin nemulțumit și un hindus materialist. Pentru Derrida semnul nu este o entitate fixă marcată de închidere. Un semn devine legat de un alt semn și așa mai departe. Crearea sensului are ca rezultat jocul cu semnele. Scriitorii trebuie să deconstruiască texte centrate pe logo. Pentru Derrida, un semn, ca ruptură sau joc, constă în a diferi și a amâna. Deconstrucția lui Derrida a contribuit foarte mult la interpretarea textelor și la diseminarea sensului.