În 21 mai, după ce a bombardat Gaza timp de 11 zile și a ucis 253 de palestinieni, inclusiv 66 de copii, Israel a anunțat încetarea focului. Printre victime se aflau familii întregi rupte în bucăți de avioanele de luptă israeliene în timp ce dormeau în casele lor. Familia Abu Hatab a fost ucisă în casa lor din lagărul de refugiați Shati pe 14 mai. O zi mai târziu, în timpul unui raid aerian israelian masiv pe strada al-Wehda din orașul Gaza, au fost uciși 17 membri ai familiei al-Kulak.
Direcționarea intenționată a Israelului de către zone rezidențiale și case a lăsat aproximativ 74.000 de persoane fără adăpost. Alte clădiri civile au fost, de asemenea, avariate sau distruse, inclusiv școli, ministere, secții de poliție, bănci, clinici. În plus, avioanele de luptă israeliene au bombardat infrastructura vitală, deteriorând drumurile și punând în uz instalațiile de electricitate și apă.
În fața distrugerii masive a clădirilor civile și a infrastructurii, afirmația Israelului că a vizat Hamas nu este valabilă. Armata israeliană se mândrește constant cu utilizarea tehnologiei militare de „precizie”; dacă este atât de precisă, atunci cum se poate că a provocat atâtea decese civile și atâtea distrugeri? Răspunsul este clar: intenționa să omoare civili, inclusiv copii, și să distrugă casele și mijloacele de trai ale palestinienilor din Gaza într-un alt act de pedeapsă colectivă.
Cealaltă minciună pe care guvernul israelian a propagat-o și pe care mass-media occidentală o ignoră orbește este că acesta a fost un „conflict” între Israel și Hamas. Realitatea este că aceasta este o confruntare între Israel, ocupant și poporul palestinian, ocupat. Poporul palestinian din Ierusalim, Cisiordania, teritoriile palestiniene ocupate de Israel la înființarea sa în 1948, Iordania, Liban și diaspora s-au ridicat împotriva opresiunii israeliene. Hamas a intrat în această rundă de ostilități doar într-o etapă ulterioară și ca răspuns la presiunea populară.
Totul a început în aprilie, forțele israeliene năvălind în repetate rânduri asupra moscheii Al-Aqsa din Ierusalim, hărțuind palestinieni musulmani și creștini care încercau să ajungă la locurile lor sfinte, amenințând că vor scoate încă un grup de palestinieni din casele lor din cartierul Sheikh Jarrah și vor proteja Extremiștii israelieni mărșăluind prin oraș și scandând: „Moarte arabilor!”
Manifestările au izbucnit ca răspuns la aceste provocări continue din Ierusalim, care au fost rapid întâmpinate cu forță brutală de către poliția israeliană. Publicul solicită Hamasului să răspundă crimelor israeliene care au început să vină de pe străzile Ierusalimului, dar și din Gaza.
La începutul zilei de 10 mai, forțele de ocupație israeliene au asaltat din nou compoziția moscheii Al-Aqsa, rănind aproximativ 300 de palestinieni pentru a deschide calea pentru „marșul anual” al steagului israelian extremist prin orașul vechi al Ierusalimului. În acea perioadă, membrii Knesset de extremă dreapta s-au îndreptat către șeicul Jarrah pentru a-i liniști pe coloniștii evrei că Israelul își va continua eforturile de a „iudaiza” cartierul palestinian.
Furia palestiniană la aceste provocări a atins un punct culminant. Sub presiunea populară, facțiunile de rezistență militară din Gaza au decis în cele din urmă să intervină și mai târziu în acea zi, au emis un ultimatum forțelor de ocupație pentru a părăsi Moscheea Al-Aqsa și Șeicul Jarrah. Israelul nu s-a conformat și au tras rachete către Ierusalim.
Videoclipuri circulate pe rețelele de socializare care descriu bucuria și aplauzele palestinienilor din Ierusalim când au fost lansate rachete din Gaza.
Acest sentiment popular sugerează că actuala rundă de confruntare este o expresie adevărată și sinceră a voinței poporului palestinian de a lupta pentru libertate.
De mult prea mult timp, Israelul a încercat să împartă palestinienii, să-și omoare solidaritatea, să-și șteargă identitatea națională și să le submineze coeziunea. Chiar și în mass-media, palestinienii din Gaza, Cisiordania, teritoriile din 1948, Iordania, taberele din Liban și Siria sunt prezentate de parcă ar fi oameni diferiți cu probleme diferite. Însă problema lor este una: ocuparea și colonizarea țării lor de către Israel, ceea ce a dus la expulzarea, deposedarea și oprimarea lor.
Pe 15 mai, pe fondul bombardamentului Gaza, al represiunii asupra Ierusalimului și al linșării palestinienilor de către coloniștii evrei din teritoriile din 1948, am marcat cea de-a 73-a aniversare a Nakba. Violența și opresiunea pe care le vedeam pe străzile palestiniene a fost încă o reamintire a faptului că violenta colonizare sionistă a pământului palestinian nu s-a oprit. Nakba continuă, deoarece curățarea etnică a palestinienilor de către Israel persistă.
Ceea ce se întâmpla în Ierusalim în ultimele săptămâni este o ilustrare clară a acestui lucru. Forțele israeliene fac raiduri constant în casele palestiniene, le aruncă pe proprietarii lor de drept și le predă coloniștilor evrei, la fel cum au făcut-o în 1948. Fac raiduri constant în locurile sfinte musulmane și creștine din Ierusalim, hărțuiesc, bat și arestează musulmanii și creștinii palestinieni, pentru a le reaminti ei de ceea ce a fost scopul lor final din 1948 – un Ierusalim și o Palestină curățată etnic de palestinieni.
Dar eforturile israeliene de a menține palestinienii dezuniti și fragmentați au eșuat și răspunsul colectiv la această criză de violență colonială a dovedit-o.
Când Israelul a atacat Ierusalimul, Cisiordania, teritoriile din 1948, refugiații și diaspora au răspuns. Gaza și-a tras rachetele. Cisiordania s-a ridicat pentru a protesta și a organiza o grevă generală. Refugiații din Iordania și Liban au apărut la gardul de frontieră, demonstrând încă o dată că nu au renunțat la dreptul lor de întoarcere. Diaspora din Europa, SUA și din alte părți a mobilizat mulțimi mari de susținători ai cauzei palestiniene.
Iar „palestinienii din Israel” – cei pe care mass-media israeliană și occidentală îi numesc „israelieni arabi” în încercarea de a-și șterge identitatea – au dovedit că și ei sunt la fel de palestinieni ca și noi. În ciuda deceniilor de ștergere forțată, și ei au ieșit în stradă în Lydd, Acre, Haifa, Umm al-Fahm etc. și au ridicat steagul palestinian. Și ei au scandat pentru Ierusalim și Gaza.
Și acestea nu au fost „revolte”, așa cum mass-media israeliană și occidentală i-au făcut repede să fie. Aceștia nu erau „cetățeni israelieni” nemulțumiți, care aveau propriile scoruri pentru a se stabili cu statul israelian care îi tratează drept cetățeni de clasa a doua. Aceștia erau palestinieni care se alăturau fraților și surorilor lor din Ierusalim, Gaza, Cisiordania, Liban, Iordania și diaspora pentru a rezista ocupației israeliene și colonizării pământului palestinian.
Aceste confruntări reprezintă o înviere a spiritului palestinian și o declarație a eșecului proiectului sionist de a distruge identitatea palestiniană. Această mișcare reprezintă strigătul unui popor care rămâne unificat în fața eforturilor israeliene și occidentale repetate de a-l dezunifica, a-l deposeda și a-l șterge. Acesta a fost unul mare: „Suntem aici, nu mergem nicăieri și ne vom întoarce”.
Încetarea focului pe care Israel a anunțat-o pe 20 mai ar fi putut scoate Palestina de pe agenda internațională de știri, dar nu a oprit violența colonială israeliană împotriva palestinienilor.
Doar trei zile mai târziu, poliția israeliană și coloniștii evrei au asaltat din nou Al Aqsa. Guvernul israelian a lansat o campanie masivă de arestări împotriva cetățenilor palestinieni din Israel, pentru că a ieșit în sprijinul șeicului Jarrah și Gaza, reținând peste 1.500. De asemenea, a percheziționat zeci de case palestiniene din Cisiordania ocupată, arestând mai mulți palestinieni. La 25 mai, agenții israelieni l-au executat pe Ahmad Fahd, un palestinian, în plină zi în Ramallah fără niciun motiv aparent.
În ceea ce privește Gaza, care se află încă o dată în ruină, Benny Gantz, ministrul armatei de ocupație, a declarat că Israelul va condiționa permisiunea de a avea nevoie de un ajutor extrem de mare pentru reconstrucția benzii la întoarcerea cetățenilor israelieni capturați de Hamas.
Guvernul israelian nu dă semne că încetează violența colonială împotriva palestinienilor. Și, făcând acest lucru, repetă greșelile din trecut ale altor puteri coloniale. Pe măsură ce represiunea asupra palestinienilor crește în severitate, crește și unitatea poporului palestinian, solidaritatea și hotărârea de a rezista.
Palestinienii vor continua să plătească un mare preț pentru durere și suferință, atâta timp cât ocupația continuă. Însă evenimentele din ultimele săptămâni au revigorat mișcarea națională palestiniană și au adus o nouă speranță că lupta palestiniană pentru libertate și justiție va fi victorioasă.
Opiniile exprimate în acest articol sunt ale autorului și nu reflectă neapărat poziția editorială a lui Al Jazeera.
.
Sursa