Athol Fugard, dramaturgul sud -african care a disecat apartheidul, moare la 92

Supraviețuitorii includ a doua sa soție, doamna Fourie, fiica sa din prima căsătorie, Lisa Fugard, doi copii din a doua căsătorie, Halle și Lanigan și un nepot.

Fugardii s -au mutat la Johannesburg la sfârșitul anilor ’50, iar timp de trei luni, domnul Fugard și -a luat un loc de muncă ca funcționar într -o instanță care a încercat oamenii negri pentru încălcări care implică cărțile de identitate necesare, cunoscute sub numele de Passbooks. Experiența, pe care și -a amintit -o ca „la fel de groaznică și urâtă”, și -a găsit drumul pe scena din „Sizwe Banzi este mort”.

Două dintre primele sale piese, „No-Good Friday” și „Nongogo”, au fost inspirați de domnul Mokae și de alții pe care i-a cunoscut în Sophiatown, un oraș negru din afara Johannesburgului, dar au atras puțină atenție, iar familia a decis să se mute la Londra. Acolo, domnul Fugard a avut mai multe piese respinse și a sfârșit prin curățarea caselor pentru a câștiga bani. Apoi, în 1960, când poliția albă din orașul Sud -African Sharpeville a deschis focul asupra protestatarilor negri angajați într -o demonstrație pașnică împotriva legilor Passbook, ucigând aproximativ 70 de persoane, fugari au fost mutați să se întoarcă acasă.

Domnul Fugard a scris un roman, „Tsotsi”, despre recuperarea morală a unui delincvent, care va fi publicat aproape 20 de ani mai târziu și transformat într -un film din 2005 care a câștigat un Oscar pentru cel mai bun film în limba străină. Și a scris „The Blood Knot”, o serie de conversații cu șapte etape între frați-Zachariah cu pielea întunecată, un muncitor care a trăit într-un univers sever circumscris și Morris cu pielea ușoară, care a călătorit despre Africa de Sud și se estompează cu o perspectivă mult mai ridicată.

Criza din piesă apare atunci când Zach, încurajat de Morris, începe o corespondență cu o pată feminină care se dovedește a fi albă, precipitând o confruntare amară – și, în sfârșit, o confruntare fizică în care frații sunt obligați să accepte realitatea pe care legătura lor le transformă în mizerie.