Cu doar o educație formală modestă, domnul Nujoma s -a mutat la 17 ani la Enclava de coastă din Golful Walvis, unde a lucrat la un magazin general și la o stație de balenă înainte de a se muta în Windhoek, capitala, ca un curat de curățare a sistemului feroviar. După ore, a studiat engleza la școala de noapte. În 1956, s -a căsătorit cu Theopoldine Kovambo Katjimne. Au avut trei fii și o fiică care a murit la 18 luni. Domnul Nujoma a fost în exil până atunci și nu a putut participa la înmormântarea ei, a scris el, pentru că poliția l -ar fi arestat.
La sfârșitul anilor 1950, întrucât independența Ghana față de Marea Britanie în 1957 a devenit o emblemă a eliberării pentru mulți africani, domnul Nujoma a fost asociat cu organizații care au fost înaintate ale Swapo, în special organizația oamenilor Ovamboland. A plecat spre exil în 1960 pentru rolul său în proteste împotriva îndepărtării forțate a oamenilor negri dintr -un oraș segregat la altul. În 1966, organizația sa a lansat primele operațiuni militare tentative ale luptei sale armate. De -a lungul anilor, mii de tineri namibieni s -au alăturat rândurilor insurgenților.
Africa de Sud a căutat să-și diminueze războiul cu Swapo ca un conflict de intensitate scăzută, dar asta și-a gândit angajamentul din ce în ce mai mare al forțelor militare. „În ciuda eforturilor majore ale Africii de Sud de peste 20 de ani”, a scris Bernard E. Trainor, un corespondent militar pentru New York Times, în iulie 1988, „Forța rebelilor namibieni, estimată acum la 8.000, apare nedimisinat”.
Tradițiile militare ale lui Swapo au îndurat după independență, când armata obișnuită a Namibiei a fost dislocată în sprijinul președintelui congolez, Laurent Kabila, în 1998 și a pus o revoltă secesionistă în Fâșia de Nord -Est Caprivi în 1999.
În momentul în care domnul Nujoma s -a întors în Namibia în 1989, a comandat un sprijin politic substanțial, în parte din cauza puterii numerice a adepților săi Ovambo și în parte din cauza administrării războiului de eliberare.