Pilotarea unei aeronave de stingere a incendiilor este o muncă transpirată, obositoare, a spus dl Mattiacci. Condițiile care măresc riscul de incendiu – zile fierbinți, vânt puternic, adesea zone muntoase – creează, de asemenea, condiții de zbor turbulente. Aeronava zboară la viteze mici, crescând turbulențele, a adăugat el.
„Te trag de pe scaun și ți se lovește capul de acoperiș”, a spus el. În condițiile calde, piloții trebuie să se hidrateze suficient pentru a nu fi nevoiți să folosească baia, în zboruri care pot dura până la cinci ore, a spus el.
Există, de asemenea, riscul de a zbura în fumul gros, orbitor, pe care îl transmit incendiile, a spus el. Aeronava zboară jos până la sol – uneori la fel de joasă ca înălțimea copacilor – ceea ce înseamnă că există un risc semnificativ de a zbura în liniile electrice, turnurile radio și clădirile.
„Când pierdem orice referință vizuală, devine puțin înfricoșător”, a spus el.
Cu cât vânturile sunt mai puternice, cu atât este mai greu să te apropii de foc, deoarece vânturile împing fumul în jur și împiedică vizibilitatea.
Marile cisterne aeriene din Australia scad retardante de la o altitudine de aproximativ 100 până la 150 de picioare, a spus el, în timp ce cele mai mici pot zbura și mai jos. Cele mai mari cisterne – care pot transporta până la 9.400 de galoane de ignifug simultan și au fost folosite pentru a lupta împotriva incendiilor din California de Sud – scad de la aproximativ 250 de picioare, potrivit Centrului Național de Pompieri Interagenții.
Dl Mattiacci a spus că deseori simte presiune în timp ce privește în jos din carlingă la case și structuri aflate în pericol, știind că treaba lui este să le ajute să le salveze. Și dacă ignifugul nu aterizează acolo unde este necesar, a adăugat el, în timpul unui incendiu care se mișcă rapid, „s-ar putea să nu mai existe o șansă”.