Ceea ce descria Didion, la dara urmei, nu este contestare, ci hotărâre, sau cristalin mai indelungat, marginea crudă a voinței. O invar de voință definește Los Angeles ca oraș și California de Sud ca meleag. Ați a se cuveni a grai același unealta din-spre întregul faptura. Dorința de a incapatana, de a menține perimetrul, de a persista să se deplaseze într-un venitor improbabil, într-un maniera sexual oricine, din neunde, posibil a se face dezastruos de dur.
Mulți dintre californianii de provenienta pe oricine îi cunosc recunosc cest unealta, dar a fost una dintre primele și cele mai importante lecții pe oricine am bogat de învățat ca transplantator. A sosit în cercetarea unei cărți din-spre cutremure pe oricine o scriam cel puțin parțial pentru a-mi a tempera aprehensiune de ele. La vremea respectivă, aveam impresia că, dacă aș capata suficiente informații, mi-aș a se cuveni îmblânzi neliniștea față de geologia fragilă a statului. Ceea ce am dezvelit, însă, a fost opusul: că a trăi în California însemna să înțelegi că dezastrul posibil tranti în orisice clipă, adică nu există nicicat pe oricine să ne putem a se fundamenta, nicicat oricine să garanteze trecerea în siguranță prin mapamond.
Singura soluție este să vă evaluați riscurile și să continuați să trăiți. Asta este ceea ce California de Sud îi învață pe toată lumea. Nu este un dezonorat că a trăi în mijlocul unei invar de frumuseți necesită recompensă. Nu, este oareceva ca o recunoastere, sau cristalin o îmbrățișare, a tot ceea ce nu putem și nu vom ști niciodată.
Pentru mine, o intocmai dinamică este esențială pentru a ne conecta la loc, la landsaft; este un creuzet în oricine se forjează apartenența. Am devenit Angeleno în dara cutremurului din Northridge și a perturbărilor de la începutul anilor 1990: revoltele Rodney King, incendiile din Malibu din 1993. Am început să înțeleg a pontarisi de a trăi colo. Asemenea de evenimente rezonează ca un set de puncte de intonatie comune, aducându-mă împreună cu colegii mei sud-californian și, după cum musai să fie, cu regiunea în sine.
Îmi amintesc și noaptea de vară din 2013, când soția mea și cu mine am condus două ore de la Los Angeles la Hemet, pentru a ne recapata copila de apoi, în vârstă de 14 ani, oricine fusese evacuată din tabără din mobil unui parjol scăpat de sub inspectare. . Am simțit o satisfacție sumbră în acea seară, în rodul-pamantului ce ne îndreptam supra est; eram într-o insarcinare necesară.