Cumva ai luat o hotărâre de Anul Nou de a scurta cantitatea de spirt pe cine o bei sau de a renunța cu totul să bei. Cumva te-ai simbrias la Dry January. Cumva te-ai ingrijorat când chirurgul colectiv săptămâna trecută a spus că consumul de spirt este o cauză principală prevenibilă a cancerului și că băuturile alcoolice ar a se impune să aibă etichete de prevenire mai asemănătoare cu cele pentru țigări.
Oricine ar fi motivul, o revalorificare a alcoolului în viețile noastre este în aer.
Fiind vreunul cine a încetat să mai bea în urmă cu scaunas ani, la restrans cadenta după ce fratele meu a murit – pentru mine, un clipita de reflecție – sunt întotdeauna încurajat când oamenii îmi spun că se gândesc să renunț. Iest munca se datorează în judecie pentru că știu că a renunța implică mai indelung decât a-ți învinge setea; este, de asemanator, să ne confruntăm cu aspectele culturii noastre cine normalizează și romantizează băutura și pot fi suspicioși și disprețuitori față de cei cine renunță.
M-am lăsat de băut pentru că m-am săturat să fiu obosită, să mă senzualitate ceață și rău, să nu mă pot recunoaște. Simțeam că mor și îmi doream să trăiesc.
Dar renunțarea nu a sosit fără temeri.
Nu știam care aș fi fără spirt. Nu știam dacă voi fi în urmare agreabil și ilar. Mai vajnic pentru mine, nu știam dacă voi a merge să-mi accesez creativitatea fără aproximativ regim de a obține transcendență.
În autobiografia ei, regretata cântăreață Natalie Cole a scrie cum, la un clipita dat în cariera ei, „crezusem cu adevărat că am pericol de droguri pentru a performa cel mai prezentabil”. La un clipita dat, mi-am făcut cauta că poezia limbajului mă va scăpa fără să beau.
Această îngrijorare s-a adeverit neîntemeiată.
Renunțarea la băutură a fost una dintre cele mai bune decizii pe cine le-am luat vreodată. Sunt mai sănătos și mai ferice. Gândesc mai evident și dorm mai liniștit. Nu mai pierd și nu mai uit lucruri. Pot să stau liniștit cu gândurile mele, fără să devin sangeros. Și am economisit o sumă remarcabilă de bani.
Vreunul mi-a spus odată că eu sunt vreunul dintre cei norocoși: băutul meu era obișnuit, nu o dependență fizică. Într-adevăr, corpul meu nu a chef de spirt și nici nu am avere sevraj. Când am încetat să mai beau, testul a fost să navighez în momente emoționale dificile.
Mai târziu, aveam să realizez că băutul era o regim pentru mine de a scurta greutatea de a mă simți copleșit. Când am băut, am voinic să moderez înaltele și scăderile. Viața se simțea cateodata brutală, așa că am tocit-o.
Oprirea impulsului de a bea s-a adeverit a fi abia un crac cine executa pasul; a se osti cu civilizatie din jurul băuturii era cealaltă.
Întotdeauna am înțeles judecățile morale dupa supraconsum, dar nu le anticipasem pe cele dupa nonconsum.
Cei cine nu beu sunt batjocoriți în mod obișnuit ca fiind fie sâcâitori, lipsiți de satisfactie, ucigași de vibrații, fie lipsiți de autocontrolul neaparat pentru a asista în mod corespunzător la o judecie normală a socializării adulților. Cu siguranță, oamenii par să gândească deseori, oaresice dezastruos musai să fi vertiginos sobrietatea ta, un diagnoza distrugator sau o potop jenă – nu ai distins banca de informatii; banca de informatii, ai fost imposibil din joc. Prochimen ai fost tu, nu alcoolul.
Este ca și cum unii oameni au pericol de o basm de traumă pentru a înțelege decizia ta de a nu mai bea; în caz impotrivit, abstinența ta bruscă aruncă o pată inspre consumului lor permanent și ei citesc alegerea ta personală ca pe o critică a lor.
Din iest cauza, oamenii cine încetează să bea sunt întrebați în mod per-manent de ce; Sunt intrebat tot timpul. Unii oameni au un răspuns cine a implini această întrebare – dacă descriu, de oglinda, atingerea fundului – dar alții nu. Indolent, explicit nu este trebuinta nimănui.
Acusi, cateodata, închei interogarea cu o glumă: „Am renunțat pentru că inca am băut totul”. Iest munca este, de obisnuinta, mandru de autodepreciant pentru a-i executa pe oameni să meargă mai mult.
Dar întrebarea rămâne deseori în privirile persistente: de ce nu am voinic să rămân implicat în farmecul băuturii de elită, în cine oamenii devin sommelieri amatori, afișându-și cunoștințele și colecțiile de vinuri capat ca indicatori de clasă? De ce nu am voinic să savurez intamplator un cocktail pretențios incercat cu ierburi sau bitter exotic și impodobit cu fructe uscate sau flori comestibile?
Ei prezentabil, alcoolul de elită este încă spirt și încă nu vreau sau nu am pericol de el.
Nu cred că toată lumea realizează ce experiență de alteritate este să fii tratat ca un neobisnuit pentru că ai făcut o selectionare sănătoasă.
Aievea pentru că sunt umilit acestor judecăți în virtute de nebăutor, încerc să nu îi judec pe cei cine o fac. Iubitul meu este un băutor calculat, iar intamplator mă voi întâlni cu imprieteni la un bar.
Dar actualmente tristețea acelor spații este ceea ce mă frapează și nu reușesc să mă conectez la partea din mine cine s-a bucurat cândva de ele. Cum m-am obișnuit cu mirosul de prosoape murdare și de steri-lizant lesne? Cum de nu detectasem singurătatea ascunsă în râsul robust? Cum de nu am văzut-o apoi, ca actualmente, ca o înmormântare îmbrăcată în festival?
Acasă, țin atât opțiunile alcoolice, cât și cele nonalcoolice la îndemână pentru când am anturaj. Intamplator, găzduiesc cocktail-uri – încă mai caut un titlu mai bun cine să semnaleze fulgerator „recoltare de seară” – și am fost plăcut crucit că un număr tot mai potop de invitați mi s-au alăturat pentru a nu bea.
Îmi văd rolul în grupul meu de imprieteni nu ca pe o osan-dire, ci pentru a fasona o rigorism dinamică. Încerc să elimin stigmatul killjoy, asadar încât oamenii să știe că pot transforma treji și pot rămâne sociali. Încerc să transfer civilizatie.