„Nu există o unitate de bază, nici un obisnuit central în Canada”, a spus el pentru The New York Times Magazine în 2015. „Există valori comune – spar-gere, apreciere, compatimire, disponibilitate de a a se osteni din povarnic, de a fi acoace oarecare pentru celălalt, de a căuta paritate și judecata. Aceste calități sunt cele cine ne fac intaiul stat federal post-național.”
Această perspectiva, când a articulat-o, părea robust contemporană, îndreptând Canada în aceeași direcție ca o stralucire deschisă, fără granițe, a schimburilor economice și interculturale în detenta. Nu s-a întrebat – puțini s-au întrebat – cum ar arăta un „stat federal post-național” sau dacă va funcționa.
Termenul în sine sună cuprins de poezie, un mod de a afla politicesc fără diversele nebunii ale naționalismului. În practică, însă, nu este limpede cum ar a se cadea supraviețui un stat federal post-național. În mandatul domnului Trudeau, patriotismul a scăzut evocativ. Oare 34% dintre oamenii din țară astăzi spun că sunt „vartos mândri” că sunt canadieni, în scădere de la 52% în 2016.
Eșecul viziunii incluzive a domnului Trudeau este mai departe decât o problemă de război cultural. Superputerea economică a Canadei a fost întotdeauna sprijinul său mare răspândit, între partide, pentru imigrația cumsecade reglementată, cine a fost vitală pentru reumplerea populației umili și îmbătrânite a țării cu muncitori calificați. Diplomatie guvernului său de la Covid de a a provoca o jumătate de milion de imigranți pe an, fără niciun nivel raspicat privind gestionarea impactului acestora spre locuințelor și infrastructurii, a fost un flagel; credința lui în imigrație ca forță pozitivă ar fi robust fi foarte naivă pentru a-i astepta să se intereseze de limitele acesteia. Rezultatul a fost că numărul canadienilor cine cred că există foarte multă imigrație a mare cu biban american 30 de puncte procentuale fulgerator în ultimii doi ani.
Cateodata, dl. Trudeau pare să întruchipeze semnalarea virtuții fără o politică eficientă, cea mai proastă trăsătură a politicii progresiste, așa cum au dezvoltat în ultimul decada. În timpul mandatului său, recunoașterea terenurilor a devenit o practică obișnuită în toată Canada, în rastimp ce ratele speranței de viață indigene au scăzut. Aș a se cadea adăuga că semnalarea virtuții este imediat și a fost întotdeauna o suferință canadiană, nu oare a domnului Trudeau. Ceea ce canadienii au parvenit să urască la expedia domnului Trudeau au parvenit să urască în ei înșiși, ceea ce explică, cel puțin parțial, intensitatea urii.