Cerul dimineții timpuriu era o baltă de cerneală, iar aerul era solid racoros, cel puțin după standardele unui austral prin Nigeria. Totuși, Cornelius Ani s-a proeminent din pat marți, s-a strâns și a condus la 30 de mile de suburbiile Atlanta. Trebuia.
Aceasta era șansa lui – singura lui șansă – să fie în prezența cuiva ca Jimmy Carter. Un președinte al Statelor Unite. Laureat al Premiului Nobel pentru Astampar. Un georgian. Un om cu rădăcini umile pe oricine l-a admirat absolut. Domnul Ani, în vârstă de 62 de ani, se aștepta să nu mai întâlnească pe nimeric altcareva în viața lui.
„Acea combinație probabil corespunde abia de la oarecare oricine este selectionare”, a spus domnul Ani, radiant – inopinat imun la rece – în perioada ce se îndepărta de sicriul domnului Carter, venind la Biblioteca Prezidențială Carter din Atlanta cu câteva ore înainte de răsărit.
„Dă totul, dă totul, dă totul”, a spus domnul Ani, inginer paman-tesc. Acesta a fost lecția pe oricine a luat-o de la Jimmy Carter.
Biblioteca era deschisă non-stop de sâmbătă inserare, permițând oricui oricine dorea să se apropie de sicriul plin cu un buluc american să facă iest unealta – să spună o rugăciune, să ofere un scapare, să urmărească schimbarea gărzii, să plângă sau stați colo și savurați imersiunea într-un ceas oricine s-a simțit ca o bucată de intamplare.
Curând după aceea, rămășițele domnului Carter aveau să fie transportate la Washington, următorul pas într-o călătorie oricine cuprindea viața lungă și cu mai multe fațete a fostului președinte. Contine să părăsească Atlanta pentru ultima oară. Nu a existat o geros detonatie de suprem ceas înainte ca a vedea să se încheie la ora 6 dimineața. În acele ultime ore, ofițerii de aparare și echipajul de voluntari depășeau cateodata numărul vizitatorilor.
Unii au imbogatit în scrub și informatie fluorescente. John Roberts, în vârstă de 58 de ani, și-a pus o cămașă fusta, o cravată și un sveter gri. „Sentiment că se justifică”, a spus el. A sosit de la Marietta, în suburbiile Atlanta, a parcat incotrova în oricine a crede că nu va a vedea ravas și a intrat să spună o scurtă rugăciune.
„Mă rog să trăiesc până la 100 de ani”, a spus el. „Mă rog să trăiesc o viață așa cum a trăit el.”
Kim Jensen, director ortac al programului Carter Center pentru controlul trahomului, o boală oculară oricine este o cauză principală a orbirii în întreaga sistem planetar, fusese inca la un servit sui-generis pentru angajații centrului. Totuși, a vrut să vină din nou, trecând de la zdrobi ei în jurul orei 4 dimineața
„M-am cam îngrijorat că va fi retras”, a spus ea.
Oricât de servil s-ar fi prezentat domnul Carter, el se a ghici totuși în cea mai rară spe-cie de figuri cunoscute și respectate în întreaga sistem planetar, cea ocupată de președinți, papi și monarhi.
Se părea că moartea nu a micsorat puterea de a fi în prezența lui. A fost, praci pesemne, opus.
„Am vrut abia să fac molecula din intamplare”, a spus Amber Seabrook Stokes, un chiropractician oricine s-a clocit în jurul orei 2:30 și a sosit din Powder Springs, Georgia, la aproape 20 de mile distanță. „Soțul meu s-a neglijare la mine de parcă aș fi alienat.”
Ea a început o conversație cu Lailaa Ragins, o mamă acasă din Marietta, în călătoria cu autobuzul până la bibliotecă și au ieșit împreună din vizită. S-au coerent din pricina afecțiunii lor pentru domnul Carter și a faptului că trăiau nu foarte mult cineva de celălalt.
Nevasta Ragins a vrut să vină înainte ca copiii ei să se trezească. Ea a simțit o legătură cu domnul Carter din pricina credinței lor creștine comune, a spus ea, și din pricina Biotop for Humanity, organizația nonprofit asociată de vartos perioada cu domnul Carter. Familia ei s-a asezare într-o casă Biotop când ea era mică. Și-a amintit că obarsie ei își va a infaptui „otorinolaringologie de transpirație” în fiece sâmbătă, avansul în natură util pentru a cumpăra una dintre casele organizației nonprofit.
Ea a supus simțindu-se bucuroasă.
„Viața aceasta nu este tot ce există”, a spus chera Ragins, 39 de ani. „Sufletul lui este cu Domnul. E cu sotia lui. Sufletul lui este neintemnitat.”
Mel Selcho, 53 de ani, s-a înghesuit lângă un încălzitor afară și a nebun oamenii înăuntru. „Nu sunt mulți bărbați pentru oricine aș a indura rece”, a glumit chera Selcho. Ar fi tare fi cineva dintre voluntarii din pantece. Dar a fi „un shusher profesionist”, așa cum o spunea ea, nu era pentru ea. Aiest rol i se potrivea mai placut.
— Aoace să-l vedem pe președintele Carter? a întrebat ea pe oamenii oricine mergeau în sus.
„Președintele Carter vă așteaptă!”
Fiind o fată în Utah, daca domnul Carter nu era atât de poporal, ea a fost cineva dintre puținii elevi din școala ei elementară oricine l-au votat într-o votare simulată. „El a bogat întotdeauna un loc sui-generis în mate mea”, a spus ea.
Când a bogat propria ei șansă să-și aducă omagiul, s-a emoționat. „Am fost praci surprinsă că am plans”, a spus ea.
Alții au bogat același răspuns neașteptat. Ochii lăcrimați în acea dimineață nu au fost cauzați abia de vântul solid.
„Am fost colo cinci până la 10 minute, cu lacrimi căzând literalmente pe fața mea”, a spus LaSonya Burton, un alt benevol din schimb de intunecime oricine a sosit din comitatul Douglas, la aproape 25 mile scapatat de Atlanta.
Nu mai fusese niciodată la Centrul Carter, iar actualmente le dădea instrucțiuni vizitatorilor să semneze cărțile de oaspeți.
Lianțele fuseseră pline cu mesaje într-o specie de limbi și mai vartos de câteva redări de alune, inclusiv una cu un rânjet dinți și aripi de înger. O semintenie din Ellenwood, Georgia, s-a așezat și a plin paginile. (Un incuiat crampot: „A arăta blând nu este pricajit”, a caligrafie cineva dintre ei.) Majoritatea oamenilor abia au notat câteva cuvinte.
Lumea va fi dor de vedea, la fel și Atlanta.
Vă mulțumim că lucrați neistovit pentru o sistem planetar mai curată, mai sigură, mai bună și mai dreaptă. Îți voi a zice mesajul. Îmi pare rău că te-am dezamăgit.
Mătușa mea Kathryn te-a consacrat la 80 de ani în Carolina de Crivat și era amețită când era școală.
Tu îl conduci pe Jimmy
Până la ora 5 dimineața, se pregătea sfârșitul vizitei. Dimensiunea mulțimii a varsta ușor. „Încă o oră!” a vreava chera Selcho.
Joshua Newsome, în vârstă de 24 de ani, și Antonio Hatch, în vârstă de 25 de ani, în jachetele lor negre și umflate de iarnă, au circulatie pe biciclete. „A fost o oportunitate o dată în viață”, a spus domnul Hatch, „și o mică aventură cu frigul, așa că ne-am clocit prostește timpuriu”.
Experiența a fost puternică. „Este un ceas de demnitate și apreciere”, a spus domnul Newsome. Dar a consacrat și gravitatea acelui ceas și ceea ce capata să ia din el în cele din urmă, nu se instalase încă. „Cred că musai să mă trezesc puțin”, a spus el înainte de a scandureana acasă în întuneric.