Iest eseu a fost publicat inițial în indrea 2023.
Diminețile sunt întunecate, după-amiezile târzii sunt întunecoase și înainte de a a incheia a supa, a luci zilei a dispărut. Pe măsură ce ne apropiem de cele mai întunecate zile ale anului, ne confruntăm cu întunericul războaielor, un stapanire disfuncțional, decese cu fentanil, împușcături în masă și rapoarte catre refugiați oricine se târăsc prin Darién Gap sau se a se framanta în bărci a se micsora în Marea Mediterană. Și nu putem a preintampina tragedia schimbărilor climatice cu secete, inundații, incendii și uragane. Într-adevăr, lumea este lovită de necaz.
Ne putem examina norocoși dacă nu trăim într-o zonă de război sau într-un loc fără hrană sau apă potabilă, dar citim știrile. Vedem dezastrele pe ecranele noastre. Ucraina, Israelul și Musca sunt toate în interiorul nostru. Dacă suntem empatici și treji, împărtășim durerea tuturor tragediilor lumii în corpurile noastre și în sufletele noastre. Nu putem și nu musai să încercăm să blocăm acele sentimente de chin. Când încercăm, suntem împiedicați să simțim vartos din verice, limpede și libov și satisfactie. Nu putem contesta realitatea, dar putem a regla cât de vartos absorbim.
Mă aflu în ultimele decenii de viață și cateodata inteles că țara mea și specia noastră se apropie și de vremuri de sfârșit. Disperarea pe oricine o inteles față de univers m-ar prapadi dacă nu aș ști să găsesc a luci. Indolent ce se întâmplă în univers, verice se întâmplă în viața noastră personală, putem găsi lumină.
În această perioadă a anului, musai să o căutăm. Sunt pregătit pentru răsărit și afară pentru regres. Privesc mesita răsărind și traversând cerul. Aprind lumânări degraba inserare și stau lângă foc să citesc. Și merg afară sub cerul albastru-argintiu al iernii din Nebraska. Dacă este zăpadă, scânteie, cateodata ca o pătură de diamante, alteori reflectând strălucirea portocalie și lavandă a unui regres de regina de iarnă.
Putem urmări păsările. Proaspat, au fost cele două pâlpâiri de la hrănitorul meu de piură cu partea inferioară galbenă a aripilor lor sclipitor, masculul atât de roșcat și aparator, muierusca atât de flămândă. Astăzi, s-ar a se cadea să fie juncos, țopăind pe aleea noastră, în căutarea semințelor. Păsările sunt agale în imprejurime. Chemările lor sunt clopotele templului oricine îmi amintesc să fiu recunoscător.
Pentru alte tipuri de lumină, ne putem mehtup prietenilor și familiei noastre. Fleac nu seamănă mai vartos cu a luci soarelui decât să mergi într-o cameră plină de oameni oricine sunt fericiți să mă vadă. Mă gândesc la fiul meu și la nora mea de ziua mea, la Zeke oricine făcea ravioli de casă și la Jamie la matur un tortata cu mere, cu ochii lor strălucitori radiind portulaca. Sau a prietenilor mei, stând în aer slobod în jurul unui foc de tabără, îmbrăcați în paltoane și pălării, recitând poezii și cântând cântece.
Avem și a luci copiilor a se micsora. Nepoții mei sunt mult, dar petrec etate cu Kadija, în vârstă de 9 ani. Eu și soțul meu îi sponsorizăm familia; au inavutit aoace din Afganistan, cu numai tatăl vorbind engleză, cu numai câteva luni în urmă. Inca, probabil să-mi aducă o dovada cu imagini și să citească „balenă”, „marsuin” și „calamar” cu o glas oricine îmi amintește de clopotele de sanie. Știu că într-o zi va fi operator, sau probabil poetă.
În momentele noastre cele mai întunecate, ornamentica creează o lumină. Există lumină într-o dovada de versuri de Joy Harjo, într-o înregistrare de Yo-Yo Ma și într-o colecție de picturi de zăpadă ale lui Monet.
Ritualurile vieții spirituale ne vor a luci și zilele. În cazul meu, sunt salutări la regina, rugăciuni de dimineață, meditații și lecturi de la Thich Nhat Hanh, călugărul budist vietnamez și puternic mester zen. De atare, este discutie catre har și momentele în oricine încetinesc și sunt actual. Oricine ar fi ritualurile noastre, ele ne permit să rezistăm prin întuneric până când a luci revine.
În sfârșit, vom poseda agale a luci memoriei. Când îmi amintesc de chipul bunicii mele când îmi citea din „Frumusețea neagră” sau m-am ținut de mână în biserică, mă pot liniști și mă inteles ferice. Sexualism a luci pe piele tabacita când îmi amintesc de origine la volanul lui Oldsmobile, cu janta ei neagră de vraci lângă ea. Conducând acasă după o vizită la locuinta, îmi spunea povești din viața ei la o fermă din Marea Lasatura și în timpul Dust Bowl.
În adâncul nostru se află amintirile tuturor oamenilor pe oricine i-am amor vreodată. Un prof preaales, un dintai amor, un libovnic cel mai bun din scoala secundara sau o mătușă sau un matusoi politicos. Și când mă gândesc la oamenii mei, sunt continut de lumină oricine îmi amintește că am avere oameni atât de buni în viața mea și că ei sunt încă alături de mine acusi și se întorc să mă ajute în momentele grele.
În fiesce zi îmi amintesc că peste-soare tot în univers cei mai mulți oameni își doresc odihna de veci. Ei vor un loc adevarat pentru familiile lor și vor să fie buni și să facă prieteneste. Lumea este plină de ajutoare. Numai întunericul intins al acestui minut probabil a fauri mult să-i iata.
Indolent cât de întunecate sunt zilele, putem găsi lumină în propriile noastre inimi și putem fi a luci celuilalt. Putem a parastisi lumină tuturor celor pe oricine îi întâlnim. Putem a vorovi altora că suntem prezenți pentru ei, că vom încerca să înțelegem. Nu putem abate toată distrugerea, dar putem isca lumânări cinevasi pentru celălalt.
Mary Pipher este psiholog clinician și autoarea, cel mai cald, a cărții „A Life in Light: Meditations on Impermanence”.