Ce legătură are războiul din Ucraina cu Brazilia? Pe față, poate nu prea mult.
Cu toate acestea, în primele șase luni de mandat, președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva – acum la al treilea mandat neconsecutiv – a depus mult efort încercând să aducă pacea în conflictul din Europa de Est. Acestea au inclus conversații cu președintele american Joe Biden la Washington, președintele chinez Xi Jinping la Beijing și într-o teleconferință cu președintele ucrainean Volodymyr Zelenskyy. S-a văzut, de asemenea, „diplomația navetă” a consilierului-șef pentru politică externă al lui Lula – și fostului ministru de externe – Celso Amorim, care l-a vizitat pe președintele rus Vladimir Putin la Moscova și l-a primit pe ministrul său de externe, Serghei Lavrov, la Brasília.
Unul dintre motivele pentru care Brazilia a fost în măsură să se întâlnească cu o astfel de gamă de părți implicate în conflict este că națiunea și-a propus să nu ia parte în război. Procedând astfel, Brazilia se implică în ceea ce eu și colegii mei Carlos Fortin și Carlos Ominami am numit „nealiniere activă”. Prin aceasta înțelegem o abordare de politică externă în care țările din Sudul Global – Africa, Asia și America Latină – refuză să ia parte în conflictele dintre marile puteri și se concentrează strict pe propriile interese. Este o abordare pe care The Economist a caracterizat-o drept „cum să supraviețuiești unei divizări de superputeri”.
Diferența dintre această nouă „nealiniere” și o abordare similară adoptată de națiuni în deceniile trecute este că aceasta se întâmplă într-o eră în care națiunile în curs de dezvoltare se află într-o poziție mult mai puternică decât au fost cândva, cu puteri în creștere în rândul lor. De exemplu, produsul intern brut în ceea ce privește puterea de cumpărare a celor cinci țări BRICS – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud – l-a depășit pe cel al grupului G7 de națiuni economice avansate. Această putere economică în creștere oferă națiunilor active nealiniate mai multă putere internațională, permițându-le să creeze noi inițiative și să construiască coaliții diplomatice într-un mod care ar fi fost de neconceput înainte. De exemplu, João Goulart, care a servit ca președinte al Braziliei între 1961 și 1964, ar fi încercat să medieze în războiul din Vietnam, în același mod în care face Lula cu Ucraina? Cred că a pune întrebarea înseamnă a răspunde.
Nici neutru, nici dezinteresat
Creșterea nealinierii active a fost alimentată de concurența crescută și de ceea ce eu văd ca un al doilea război rece între Statele Unite și China. Pentru multe țări din Sudul Global, menținerea unor bune relații atât cu Washington, cât și cu Beijingul a fost crucială pentru dezvoltarea economică, precum și pentru fluxurile comerciale și de investiții.
Pur și simplu nu este în interesul lor să ia parte în acest conflict în creștere. În același timp, nealinierea activă nu trebuie confundată cu neutralitatea – o poziție juridică conform dreptului internațional care implică anumite îndatoriri și obligații. A fi neutru înseamnă a nu lua o poziție, ceea ce nu este cazul în nealinierea activă.
Nici nealinierea activă nu este legată de a rămâne echidistant, din punct de vedere politic, de marile puteri. În unele probleme – să zicem, democrația și drepturile omului – este perfect posibil ca o politică activă nealiniată să ia o poziție mai aproape de Statele Unite. În timp ce în ceea ce privește altele – să zicem, comerțul internațional – țara poate fi mai mult de partea Chinei.
Această formă de nealiniere necesită o diplomație ex
trem de bine reglată, una care examinează fiecare problemă în funcție de meritele ei și face alegeri pline de poliție.
Renunțarea în întreaga lume
În ceea ce privește războiul din Ucraina, înseamnă a nu sprijini nici Rusia, nici NATO. Și Brazilia nu este singura țară din Sudul Global care a luat această poziție, deși a fost prima care a încercat să negocieze un acord de pace.
În Africa, Asia și America Latină, mai multe țări cheie au refuzat să se alăture NATO. Cea mai proeminentă dintre ele a fost India, care, în ciuda legăturilor sale mai strânse cu Statele Unite în ultimii ani și a aderării la Dialogul de Securitate Quadrilateral – sau „Cad”, un grup descris uneori drept „NATO asiatic” – cu SUA, Japonia și Australia, a refuzat să condamne invazia Ucrainei de către Rusia și și-a crescut semnificativ importurile de petrol rusesc.
Nealinierea Indiei va fi probabil pe ordinea de zi în timpul discuțiilor premierului Narendra Modi cu Biden în viitoarea sa vizită la Washington.
Într-adevăr, poziția Indiei, cea mai mare democrație din lume, arată cum războiul din Ucraina, departe de a reflecta faptul că principalul clivaj geopolitic din lume de astăzi este între democrație și autocrație, așa cum a susținut Biden, dezvăluie că adevărata diviziune este între Nordul Global și Sudul Global.
Unele dintre cele mai populate democrații din lume, pe lângă India – țări precum Indonezia, Pakistan, Africa de Sud, Brazilia, Mexic și Argentina – au refuzat să se alăture NATO. Aproape nicio țară din Africa, Asia și America Latină nu a susținut sancțiunile diplomatice și economice împotriva Rusiei.
Deși multe dintre aceste națiuni au votat pentru a condamna invadarea Ucrainei de către Rusia în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite, unde peste 140 de state membre au făcut acest lucru în mod repetat, niciuna nu vrea să transforme ceea ce ei consideră a fi un război european într-unul global.
Cum reacţionează „marile puteri”.
Washingtonul a fost aparent prins prin surprindere de această reacție, înfățișând războiul din Ucraina ca o alegere între bine și rău – una în care este în joc viitorul „ordinei internaționale bazate pe reguli”. În mod similar, în timpul Războiului Rece cu Uniunea Sovietică, secretarul de stat american John Foster Dulles s-a referit la nealiniere drept „imorală”.
Rusia a văzut noua mișcare nealiniată ca o deschidere pentru a-și consolida propria poziție, ministrul de externe Lavrov străbătând Africa, Asia și America Latină pentru a susține opoziția Moscovei față de sancțiuni. China, la rândul ei, și-a intensificat campania de a spori rolul internațional al yuanului, argumentând că armonizarea dolarului american față de Rusia nu face decât să confirme pericolele de a se baza pe acesta ca principală monedă mondială.
Dar aș susține că nealinierea activă depinde la fel de mult de multilateralismul și cooperarea regională, precum și de aceste întâlniri de mare profil. Recentul summit diplomatic sud-american de la Brasília convocat de Lula – prima astfel de întâlnire din ultimii 10 ani – reflectă conștientizarea Braziliei cu privire la necesitatea de a lucra cu vecinii pentru a-și desfășura inițiativele internaționale.
Gândește local, acționează global
Această necesitate de a acționa în comun este determinată și de criza economică din regiune. În 2020, America Latină a fost lovită de cea mai gravă recesiune economică din ultimii 120 de ani, PIB-ul regional scăzând în medie cu 6,6%. Regiunea a suferit, de asemenea, cea mai mare rată a mortalității cauzate de COVID-19 din întreaga lume, reprezentând aproape 30% din decesele globale din cauza pandemiei, în ciuda faptului că cuprinde puțin peste 8% din populația lumii. În acest context, a fi prins în mijlocul unei mari bătălii pentru putere nu este atrăgător, iar nealinierea activă a rezonat.
Dincolo de incipientul Război Rece dintre SUA și China și de războiul din Ucraina, resurecția nealinierii în noua sa întrupare „activă” reflectă o dezamăgire larg răspândită în Sudul Global față de ceea ce a fost cunoscut sub numele de „Ordinea Internațională Liberală” care există încă de la Războiul Mondial. II.
Această ordine este văzută ca fiind din ce în ce mai deteriorată și lipsită de răspuns la nevoile țărilor în curs de dezvoltare cu privire la probleme, de la îndatorarea internațională și securitatea alimentară până la migrație și schimbările climatice. Pentru multe națiuni din Sudul Global, apelurile de a susține „ordinea bazată pe reguli” par să servească doar interesele de politică externă ale marilor puteri, mai degrabă decât binele public global. Într-un astfel de context, poate nu este de mirare că atât de multe națiuni refuză în mod activ să fie prinse într-o dinamică „noi versus ei”.
Acest articol este republicat de The Conversation, un site independent de știri nonprofit dedicat împărtășirii ideilor de la experți academicieni. Dacă vi s-a părut interesant, vă puteți abona la newsletter-ul nostru săptămânal.
A fost scris de: Jorge Heine,
Universitatea din Boston.
Citeşte mai mult:
Jorge Heine este Fellow Global al Wilson Center și Senior Research Fellow la Centrul pentru China și Globalizare și un fost ambasador chilian în China, India și Africa de Sud.