George Bataille este un romancier francez, postmodern, profan, promiscuu și beat. Romanele sale exemplifică tot felul de vicii. Femeile sunt tratate cu blasfeme absolute, iar el menține multe legături cu strumpets promiscui.
Personajele principale din romanul său sunt Tropman și o femeie numită Dirty. Romanul este plasat în trei locuri, iar acestea sunt Londra, Barcelona și Germania. Romanul este o caricatură a ironiei patetice și semnifică nihilismul existențial. Ceea ce găsesc surprinzător în roman este că niciuna dintre aventurile sexuale ale personajului nu atinge o înălțime amețitoare de sublimitate poetică. Romanul evocă un patos haotic și anarhic.
Tropman de cele mai multe ori este beat și curvă. Este îndoielnic dacă primește o plăcere existențială. Tropman poate fi considerat ca mitul lui Camus despre Sisif, unde Sisif este condamnat de zei să rostogolească un bolovan în sus doar pentru a descoperi că se rostogolește din nou. Sisif forțat să facă același act din nou și din nou. Romanul nu poate fi privit ca o capodopera de arta. Romanul nu ține cont de climatul politic predominant al locurilor. Știm cu toții că o revoluție fierbe în Barcelona. Romanul poate fi considerat dionisiacul lui Nietzsche deoarece conține violență, sadism, beție și orgii. Este romanul o sărbătoare modernă a unui erou învins precum Don Quijote?
Tropman este un erou tragic care vrea să evadeze din realitățile familiei și ale vieții sale. Romanul este o literatură a abisului. Ironia este un simptom patologic și a fost folosită ca metaforă nevrotică. Romanul simbolizează degradarea minții umane. Nu există catarsis sufletesc în roman. Te simți deprimat când citești romanul. Romanul este un rezultat al minții nebunești prinse în fetișul narcisismului sadic și masochist. Niciunul dintre personajele romanului nu este fericit. Pentru Bataille bordelurile erau considerate temple. Bataille este un fiu risipitor care nu se întoarce niciodată la tată. Romanul este dezgustător de patologic și nevrotic. Nu există bogăția literaturii sau frumusețea prozei. Romanul este scris într-un limbaj simplu de zi cu zi. Personajele suferă de sărăcia minții lor. Romanul este simptomatic al bolii culturale patologice. Sinele devine o mașinărie dialectică prinsă în delirul nevrotic al pasiunilor înfrânate. Romanul este un carnaval al narcisismului. Credințele și sistemele de valori se prăbușesc într-un abis. Reprezentarea personajelor din roman este miopă. Suntem prinși în potop o pasiune fără sens.