Jean-Paul Sartre este poate cel mai important filosof al secolului al XX-lea, cu o viață bogată ca filozof, dramaturg și activist social. El este cel Existențialistul secolului XX, care a inventat cuvântul și și-a format școala de gândire din sursele sale istorice divergente, inclusiv Nietzsche și Kierkegaard. Astăzi, existențialismul și filosofia lui Sartre pătrund în felul în care vedem lumea și cum ne înțelegem.
Capodopera lui a fost Ființa și Neantul, o lucrare filosofică monumentală. Esența sa poate fi rezumată într-o singură declarație. Ești ceea ce nu ești și nu ești ceea ce ești. O afirmație paradoxală într-adevăr. Deci, ce vrea să spună?
De-a lungul timpului, ființele umane s-au întrebat întotdeauna care este relația dintre libertatea lor și determinarea lor fixă. Fiecare adolescent crește întrebându-se care sunt limitele libertății sale? Care este relația dintre ființa cuiva și trecutul cu libertatea și viitorul cuiva?
Dacă crezi că trecutul îți determină viitorul, că nu poți face nimic, atunci ești etichetat drept fatalist. Nu ai nicio speranță în a-ți putea schimba viața.
Dacă crezi că poți realiza orice, atunci vei fi etichetat ca un visător deznădăjduit și naiv.
Sartre a susținut că toți oamenii au libertatea absolută de a-și alege viața. În orice situație, există întotdeauna o alegere cu privire la modul în care se acționează. Chiar dacă alegerea este între a ceda constrângerii sau moartea. El nu susține că toți oamenii au puterea atotputernică de a face orice își doresc sau de a realiza orice își doresc. Mai degrabă, Sartre a susținut că ființele umane sunt întotdeauna ținute într-o tensiune între facticitatea lor și libertatea lor. Facticitatea este definită ca faptele din viața cuiva care nu pot fi schimbate niciodată, cum ar fi locul de naștere, părinții sau genele cuiva. Facticitatea este ceea ce ne constituie situatia, este punctul de plecare de unde ne traim viata de libertate.
Facticitatea sau trecutul o fac nu determină însă viitorul nostru. Factitatea modelează oportunitățile care ni se pot prezenta. Dar viitorul nu este niciodată pus în piatră. Chiar și pe durerea morții, putem încă rezista și ne putem afirma libertatea. Imaginează-ți ultima scenă din Braveheart în care William Wallace strigă: „LIBERTATE!” în timp ce era torturat până la moarte.
Fiecare persoană joacă un rol indispensabil pentru a determina sensul acțiunilor și situațiilor sale. În sine, nicio persoană nu este bună sau rea. Nicio situație nu este absolut bună sau greșită. Oamenii sunt sursa valorilor.
Totuși, acesta nu este solipicism sau relativism. Deloc. Sartre a fost un moralist absolut în măsura în care credea că există morale absolute, cum ar fi uciderea nejustificată este greșită. Aceste moravuri sunt înțelese și acceptate intuitiv de toate ființele umane. Aș susține că toți împărtășim destule puncte comune ca ființe umane pe care aceste morale le-au dezvoltat în mod natural în genele și în mintea noastră. Fiecare dintre noi înțelege dreptul omului la viață, hrană și muncă.
Când apar rele, este pentru că oamenii etichetează o altă persoană ca non-umană sau sub-umană. Ei privează o altă persoană de ființa lor umană și, în schimb, o etichetează drept animale sau obiecte.
În cele din urmă, asumarea responsabilității libertății înseamnă a fi autorul propriei vieți în fiecare moment. Înseamnă să înțeleg că eu sunt singurul judecător al ceea ce înseamnă pentru mine această acțiune sau acest eveniment. Înseamnă să accept că întotdeauna am de ales ceea ce fac, chiar dacă nu apuc să aleg oportunitățile care mi se prezintă.
Sună cunoscut? Aș spune că așa gândim cu toții astăzi, dar uităm adesea în vremuri de adversitate.