PARADOXUL CORBULUI – DEFECTELE METODEI ŞTIINŢIFICE
LOGICA LUI HEMPEL Toți oamenii de știință folosesc raționamentul și logica la un moment dat, pentru a crea ipoteze și pentru a proiecta experimente robuste. Într-un tratat frumos și elegant, filozoful german Carl G Hempel, în 1965, a arătat că există defecte în aceste procese de lungă durată. Paradoxul său Raven a pus sub semnul întrebării procesele stabilite de raționament inductiv, generalizare și falsificare
IPOTEZA INDUCTIVA Imaginați-vă că un om de știință, după ani în care a făcut plimbări lungi în mediul rural, observă că fiecare corb pe care l-a văzut vreodată este negru. Ca cercetător respectuos, el folosește raționamentul inductiv pentru a postula ipoteza:
„Toți corbii sunt negri”.
Aceasta este o ipoteză condiționată perfect acceptabilă. În primul rând, este testabil, deoarece puteți eșantiona populațiile de corbi și puteți verifica dacă sunt toate negre. Afirmația este, de asemenea, falsificabilă, deoarece chiar și un corb care nu este negru din populația eșantionată ar infirma ipoteza.
Aceasta este o mare știință, până acum, urmând metodele stabilite de raționament inductiv. Cercetătorul ar putea chiar să conceapă un experiment pentru a eșantiona populațiile de corbi, cu mii de corbi observați. Dacă toate sunt negre, ipoteza este susținută și plauzibilă. În timp, experimentele și observațiile repetate confirmă acest lucru și ipoteza devine acceptată ca lege.
PROBLEMA GENERALIZĂRII ȘI FALSIFICABILITĂȚII Prima parte a propunerii Paradoxului Corbului pune sub semnul întrebării procesul de generalizare. Este practic imposibil să eșantionați fiecare corb din lume și pot exista câțiva indivizi non-negri. Hempel nu a încercat să comenteze știința exactă, dar, ca o parte interesantă, aproximativ 1 din 10 000 de ouă de corb conține păsări parțial sau complet albinos.
Majoritatea păsărilor albinos sunt mai vizibile pentru prădători, suferă de probleme de sănătate și pot fi un fenomen localizat. Șansele de a vedea un corb albinos sunt foarte mici, iar observările sunt extrem de rare. Un cercetător ar putea eșantiona multe mii de corbi și să nu vadă o pasăre albă, deși aceștia există.
Astfel, noțiunea de falsificare este pusă la îndoială și subminată de Paradoxul Corbului. Deși ipoteza inițială este falsificabilă din punct de vedere tehnic, în termeni practici este foarte greu de infirmat, deoarece șansele de a observa un Corb alb sunt foarte mici. Chiar dacă ați eșantionat întreaga populație cunoscută de corbi, este posibil să existe un grup nedescoperit care conține un individ care nu este negru.
Defecte ale procesului de raționament inductiv Următoarea parte a Paradoxului Corbului pune sub semnul întrebării procesele de raționament și deducție care sunt parte integrantă a procesului științific. Când un cercetător afirmă că toți corbii sunt negri, legile logicii cer ca această afirmație condiționată să aibă o afirmație contrapozitivă.
Prin urmare, conform raționamentului inductiv, „Tot ceea ce nu este negru nu este un corb”. Aceasta înseamnă că fiecare obiect care nu este negru observat, adică nu un corb, întărește în egală măsură ipoteza. Există un număr nenumărat de obiecte care nu sunt negre în univers și ar trebui să ne compătimească bietul statistician care trebuie să analizeze asta!
Pentru a duce analogia mai departe, un alt cercetător dintr-o altă parte a lumii, din întâmplare, poate să fi văzut doar un corb în viața lor, care s-a întâmplat să fie alb. Ipoteza lor dedusă poate fi că „Toți corbii sunt albi”. Fiecare obiect non-alb, care nu este un corb, întărește și această ipoteză opusă. Acesta este Paradoxul Corbului.
Sfârșitul procesului științific? Ce înseamnă acest paradox? S-a prăbușit lumea științei în jurul urechilor noastre?
Răspunsul este un NU răsunător!
Paradoxul Corbului este o observație filozofică utilă și ne ajută să ne asigurăm că încercăm și testăm în mod constant etapele proceselor științifice stabilite. Exemplele date în paradox sunt simpliste și puțin probabile, servind doar ca un exercițiu de testare a limitelor filozofiei științei.
În realitate, pentru marea majoritate a cazurilor, tratatul lui Hempel nu face nicio diferență și procesele normale de raționament și proiectare experimentală funcționează perfect. Paradoxul nu îndepărtează știința, ci o îmbunătățește de fapt, împiedicând oamenii de știință să creadă că au dovedit ceva fără îndoială.
Paradoxul corbului ar trebui să reamintească fiecărui om de știință pericolele generalizării și că trebuie să se asigure că toate ipotezele sunt falsificabile în mod realist. Dacă cercetătorul a spus: „Toți corbii din Norvegia sunt negri”, acest lucru este mai realist, deoarece ornitologii ar putea observa în mod fezabil fiecare corb din Norvegia.
SCHIMBĂRI DE PARADIGME Chiar și teoriile de lungă durată, care s-au stabilit ca legi și paradigme imobile, se pot dovedi incorecte în timp. Știința se referă la testarea probabilităților și a presupunerilor. Dacă ceva are șanse de 99% să fie corect, atunci ar trebui acceptat ca explicație probabilă.
Șansele ca cineva să vadă un singur corb în viața sa, care se întâmplă să fie alb, sunt mici. Cu toate acestea, acest lucru nu este același lucru cu imposibil și această posibilitate nu trebuie ignorată niciodată. Acesta este motivul pentru care toate experimentele sunt riguros validate și revizuite înainte de a obține acceptarea pe scară largă, pentru a minimiza efectele Paradoxului Corbului.
De exemplu, legile lui Newton au fost acceptate ca adevăr până când teoriile lui Einstein le-au scos din apă. La rândul său, relativitatea generală nu este răspunsul la fizica fundamentală și a fost înlocuită de alte teorii.
Așa evoluează știința, prin provocarea și adaptarea paradigmelor și legilor consacrate. Crearea Teoriei Haosului a fost un exemplu perfect de oameni de știință „conformiți” care au renunțat la legile stabilite până când teoria nu a mai putut fi ignorată. În cele din urmă, a izbucnit în conștiința publicului și modelele fractale au apărut ca imprimeuri pe tricouri.
Paradoxul corbului al lui Hempel ne reamintește tuturor că nicio teorie, oricât de stabilită, nu ar trebui să fie imună la contestare sau dezbatere. Pe măsură ce sunt descoperite noi dovezi, știința trebuie să se adapteze și să se schimbe pentru a asimila noile date.