Era un escroc, un hoț de buzunare, un politician al Tammany Hall și, în cele din urmă, un criminal. Cu toate acestea, William J. Sharkey era cel mai bine cunoscut pentru evadarea sa îndrăzneață din condamnatul la moarte, în închisoarea Tombs din New York.
Sharkey s-a născut în New York City în 1845, într-o familie înstărită, care locuia în Ninth Ward din Manhattan. În ciuda abundenței familiei sale, Sharkey a gravitat spre partea întunecată. A început să stea cu hoți de buzunare, cu jucători de noroc și escroci și în curând a devenit el însuși un hoț de buzunare foarte capabil și un jucător de oarecare renume. Într-o zi tristă, Sharkey a fost arestat pentru furt de buzunare și i s-a făcut fotografia de către fotograful municipal, oferindu-și o prezență definitivă în secția de cazier judiciar, a Departamentului de Poliție din New York.
Sharkey s-a ridicat în scurt timp pe scara criminală, făcând afaceri cu obligațiuni furate. Cu banii din eforturile sale acumulate, Sharkey și-a format propria bandă numită „Sharkey’s Guards”, care avea sediul la colțul străzilor Wooster și Houston. Acolo s-a insinuat Sharkey în scena politică locală și, în curând, a devenit iubitul escrocilor care conduceau Tammany Hall. Sharkey s-a îmbrăcat în cele mai frumoase haine, purtând diamante strălucitoare pe degete și în jurul gâtului. Curând, Tammany Hall l-a scos pe Sharkey pentru alegeri, pentru Asistent Consilier. Chiar dacă Tammany Hall a avut influență și putere, lucrând în favoarea lor la urne, Sharkey a pierdut cumva alegerile. Dezamăgit de eșecul său politic, Sharkey a decis să se întoarcă la primele iubiri – furtul și jocurile de noroc.
Cu banii pe care i-a câștigat din diverse demersuri ilegale, Sharkey a călătorit la Buffalo, New York, și a început un joc faro. Cu toate acestea, Sharkey a fost atât de ghinionist, încât a reușit să piardă 4000 de dolari în doar cinci zile. Bănuit, Sharkey s-a întors în New York City și s-a legat cu vechiul său prieten Robert Dunn, pe nume adevărat Bob Isaacs. Dunn era angajat al Biroului de Control al orașului, dar era și dealer de faro, într-o casă de jocuri de noroc din Fulton Street. Dându-și seama că Dunn era un expert în faro mai capabil decât el, Sharkey i-a dat lui Dunn 600 de dolari și i-a spus să meargă la Buffalo și să-și încerce mâna la faro. Dunn a fost de acord că, dacă va avea succes în Buffalo, i-a promis că îi va restitui lui Sharkey cei 600 de dolari, plus jumătate din câștigurile sale. Din fericire, Dunn a fost la fel de ghinionist în Buffalo ca și Sharkey și și-a pierdut toată miza. Dunn s-a întors în New York City și i-a spus lui Sharkey veștile proaste.
La 1 septembrie 1872, Dunn și Sharkey au participat la înmormântarea lui James Riley, un membru proeminent al Asociației Michael Norton, o ramură politică a Tammany Hall. După înmormântare, Sharkey și Dunn au călătorit separat într-un salon deținut de Charles Harvey, numit „The Place”, situat la 288 Hudson Street. Când Sharkey sosise, Dunn băuse deja câteva whisky-uri de secară la bar. Sharkey a comandat el însuși o secară, iar după ce a doborât-o dintr-o înghițitură, Sharkey i-a cerut lui Dunn înapoi 600 de dolari. Dunn i-a spus lui Sharkey că a fost exclus și că nu a putut rambursa banii. Sharkey a scos imediat un pistol Derringer cu o singură lovitură și l-a îndreptat spre pieptul lui Dunn.
Dunn a țipat: „Nu trage, Billy! Îți voi plăti cât de curând pot!”
Sharkey nu ar avea nimic din toate astea. El a urlat înapoi: “Mai plătești acum!”
Înainte ca Dunn să poată răspunde, Sharkey l-a tras pe Derringer în alb. Glonțul i-a străpuns inima lui Dunn, ucigându-l instantaneu. Sharkey a fugit de la locul crimei, dar a fost capturat câteva ore mai târziu, într-o pensiune de pe strada Washington, lângă strada Perry.
Sharkey a fost judecat, condamnat și condamnat să fie spânzurat la închisoarea Tombs, pe 15 august 1873. Cu toate acestea, legăturile lui Sharkey la Tammany Hall au amânat data execuției sale la începutul lunii decembrie.
În timp ce Sharkey a fost închis, el a fost vizitat zilnic de cea mai frumoasă Maggie Jourdan, ea însăși o hoț de buzunare de mare succes. Domnișoara Jourdan sosea devreme în fiecare dimineață și stătea mereu în picioare până la terminarea orelor de vizită. Domnișoara Jourdan era o mare prietenă a doamnei Wesley Allen, soția unui hoț, al cărui frate John Allen deținea o sală de dans obscenată pe Water Street. John Allen era cunoscut drept „Cel mai rău om din New York”.
În timp ce majoritatea prizonierilor de la Morminte trăiau într-o perpetuă mizerie, Sharkey trăia destul de frumos pe al doilea nivel al închisorii, într-o zonă numită „Rândul criminalului”. Cu banii pe care Jourdan i-a câștigat furând și, de asemenea, ținându-și bijuteriile, inclusiv ceasul de aur, Sharkey a reușit să-și decoreze celula numărul 40 (care nu a fost niciodată încuiată), cu cele mai bune mobilier. Jordan i-a cumpărat lui Sharkey o masă din nuc, un covor Kidderminster, un canar într-o cușcă și un suport pentru cărți și reviste, care era suspendat de tavan cu șnururi de mătase. De asemenea, Jourdan i-a furnizat lui Sharkey o saltea moale pentru patul său, un scaun confortabil pentru a se odihni, draperii pentru ușa celulei sale, o halat elegantă din catifea și mătase de culoarea cireșului și papuci de catifea.
Jourdan îi spunea adesea lui Sharkey, în timpul vizitelor ei, că, dacă moare, ea nu mai vrea să trăiască. „Willie, nu te-aș putea lăsa niciodată să suferi”, îi spuse ea în lacrimi.
Pe 19 noiembrie 1873, exact la 10 dimineața, Jourdan a ajuns la intrarea în Morminte pe strada Franklin. Paznicul de serviciu i-a dat permisul obișnuit dat tuturor vizitatorilor. Partea de jos a corpului ei era vizibil voluminoasă, dar gardienii închisorii au crezut că tocmai își pusese juponuri suplimentare, pentru a se proteja de aerul rece din noiembrie. Jourdan s-a dus imediat la celula lui Sharkey, iar ea a vorbit cu el câteva ore. Gardienii închisorii erau atât de obișnuiți cu ea să fie acolo, încât cu greu au acordat deloc atenție la ceea ce făcea și la ceea ce i-a spus lui Sharkey.
Doamna Wesley Allen a ajuns la închisoare la 12:30 PM. S-a oprit la celula lui Sharkey de pe al doilea nivel și a vorbit atât cu Jourdan, cât și cu Sharkey. Apoi doamna Allen a urcat la al treilea nivel, pentru a vizita un prizonier pe nume Flood. La ora 13.00, Jourdan a ieșit din închisoare, ceea ce era destul de neobișnuit, deoarece stătea mereu în picioare până la sfârșitul zilei.
O jumătate de oră mai târziu, o femeie cu aspect ciudat, cu umeri deosebit de largi, a mers pe coridorul de al doilea nivel, prin două porți inferioare și a ieșit din închisoare. Când această doamnă îndoielnică a ieșit din închisoare, i-a înmânat permisul gardianului care se ocupa de ieșire. Această femeie purta o rochie grea de lână neagră, o haină neagră, o bonetă alpină și un voal verde gros, care îi acoperea toată fața. Patrulierii Dolan mergeau pe Franklin Street, când a văzut-o pe această femeie sărind cu agilitate într-un tramvai care trecea, deși purta tocuri înalte franțuzești.
La 2:05 PM, doamna Wesley Allen a încercat să iasă din închisoare. Când a trecut pe lângă paznicul care stătea la ieșire, paznicul i-a cerut permisul de vizitator. Doamna Allen bâjbâi nervoasă în buzunarele rochiei timp de câteva secunde, înainte de a spune: „Am băgat-o în buzunar, dar trebuie să fi pierdut-o”.
Paznicul, dându-și seama că se întâmpla ceva, l-a chemat imediat pe Warden Johnson. Doamna Allen a fost reținută, în timp ce Warden Johnson a ordonat ca toate celulele din închisoare să fie imediat percheziționate. În timpul acestei c
ăutări, au fost consternați să afle că celula lui Sharkey era goală. Hainele sale elegante erau împrăștiate prin celula lui, iar chiar deasupra chiuvetei lui se aflau rămășițele mustaței lui curgătoare, care evident tocmai fuseseră rasă.
Doamna Allen a fost imediat arestată, dar din moment ce nu existau probe concrete care să o incrimineze, poliția a eliberat-o fără tragere de inimă. Jourdan a fost arestată în acea noapte la casa mamei ei, la 167 9th Ave. Când detectivii i-au spus că este arestată, Jourdan a răspuns: „Sunt cea mai fericită femeie din lume”.
Jourdan a fost judecat la Tribunalul General Sessions și a fost apărat de infamul avocat Big Bill Howe. Howe a fost atât de eficient în apărarea lui Jourdan, încât juriul a achitat-o de toate acuzațiile.
Ulterior s-a stabilit că, în ciuda faptului că poliția a percheziționat toate digurile din oraș în căutarea lui Sharkey, Sharkey a scăpat cu goeleta Frank Atwood și a plecat spre Haiti. Ne-a plăcut prea mult acea țară, Sharkey s-a urcat pe altă barcă și a călătorit în Cuba, unde s-a stabilit.
La doi ani după ce Sharkey a evadat din închisoarea Mormintelor, Maggie Jourdan s-a alăturat lui Sharkey în Cuba. Cu toate acestea, dintr-un motiv necunoscut (probabil pentru că Sharkey era o creatură incorigibilă), Sharkey a maltratat-o pe Jourdan, însăși femeia responsabilă pentru că Sharkey a evitat spânzurătoarea în New York City. Sharkey l-a abuzat atât de mult pe Jourdan, căpitanul navei care o dusese pe Jourdan în Cuba, a împins-o înapoi la bord și a dus-o înapoi în New York.
Curând după aceea, Jourdan și-a găsit adevărata dragoste, cu care s-a căsătorit. Probabil că au trăit fericiți până la urmă.
Din câte se poate stabili, William J. Sharkey nu s-a întors niciodată la New York.