Jorge Luis Borges este un autor apreciat de ficțiune latino-americană. Este cunoscut pentru stilul de a-și prezenta lucrările prin dispozitivul literar al realismului magic. De-a lungul lucrărilor sale, este fascinat de privirea magică incoerentă a timpului, de multiplele realități existente în labirinturi și este priceput să scrie comentarii asupra cărților imaginare care nu există.
În Grădina Căilor Bifurcate, protagonistul este un spion, iar povestea este scrisă pe fundalul Primului Război Mondial. Sarcina lui este să transmită un mesaj secret omologilor săi germani. El este urmărit de Madden. El face o călătorie cu trenul până la casa renumitului sinolog Dr. Stephen Albert. Acolo discuția se învârte în jurul unei cărți neterminate scrisă de Părintele protagonistului. În carte există mai multe intrigi. De exemplu: într-o situație un bărbat este un prieten și în alta un inamic și apoi rivalii se întâlnesc și se împușcă unul pe altul și apoi scapă. Partea surprinzătoare a poveștii este că protagonistul îl împușcă pe Albert și apoi este arestat de Madden. Borges dezvăluie în cele din urmă că este capabil să ofere secretul bombardării unui anumit oraș de către germani.
Structura narativă a poveștii este una directă, mergând de la început până la sfârșit. Povestea urmează liniile tradiționale de povestire. Intriga nu este una foarte convingătoare și dezvăluie lupta autorului literar de a o crea.
Protagonistul care este un spion mai degrabă decât să fie adevărat tradiția sa este portretizat ca o persoană care este interesată de literatură. El se gândește constant la un manuscris incoerent al strămoșului său, un labirint creat. Interesul autorului pentru labirinturi este o ambiguitate fictivă paradoxală. Există o „urmă” a sensului atunci când cineva aruncă sau se adâncește în structura semantică a sensului. Se ajunge la golul de semn și ceea ce se odihnește singur este o podoabă literară. Scrierea autorilor seamănă mai mult cu un comentariu decât cu o operă de ficțiune.
Sensul timpului este contemplat fictiv. Borges atribuie mai multe conjecturi de timp. În primul rând, există timp în carte, care este unul liniar. Apoi, există multe fusuri orare ale ficțiunii în care timpul este transformat într-un gest antic comic de jucăuș literar. Pentru Borges, timpul este ca săgeata lui Zeno, deși se mișcă, este staționar pe fiecare cale. Da, Borges ne-a oferit aspectul literar al timpului, cel interiorizat care se învârte în jurul ontologiei de a fi unul uman al experiențelor. Epoca lui Borges seamănă cu cea a ceasurilor topite ale pictorului suprarealist Dali.
Deși nu sunt create multe tropi, Borges merge până la punctul de a sugera metafora. Întreaga poveste se învârte în jurul simbolismului unei metafore. Oamenii, păsările, răsăritul soarelui, labirinturile și chiar timpul devin intruziuni metaforice ale creativității autorului. Povestea devine o enciclopedie imaginară în care spațiul ficțional este imaginar și se sprijină pe o hiperbolă exagerată a realului.