„Ce vrei să fii când vei fi mare?”
Îți amintești întrebarea din tinerețe? Adulții par aproape programați să o întrebe, nu-i așa? Poate îți amintești că ai pus aceeași întrebare recent copilului tău sau celui al altuia. Tine minte?
Fac.
Și – vă amintiți vreunul dintre răspunsurile dvs. la acea întrebare? Știu că probabil s-a schimbat de multe ori de-a lungul procesului de „creștere”, dar vă puteți aminti câteva dintre răspunsuri?
Îmi amintesc de câțiva dintre ai mei: polițist, pompier, arhitect, avocat. Sunt sigur că au fost mai multe, dar nu îmi amintesc prea multe în acest moment. Ceea ce îmi amintesc este sentimentul care a mers împreună cu decizia de a alege unul sau altul. Era un sentiment de a fi într-o poziție de importanță. Să pot ajuta pe alții care au nevoie sau să fiu privit cu respect și admirație pentru că am creat ceva cu adevărat grozav.
Nu știam atunci, dar îmi exprimam dorința de a fi lider. Poate nu liderul „de vârf” ca un general sau un președinte, ci un lider care a făcut ca lucrurile să se întâmple în lume. Am vrut să fiu cineva care să conducă, nu urmat. Mulți oameni ar spune că eu și mulți bărbați și femei mai mari înaintea mea ne-am născut sau am fost destinați să fim lideri – de parcă soarta ne-ar fi ales cumva la naștere pentru a fi ceea ce suntem astăzi. Știu că mulți cred că liderii se nasc, dar vă pot asigura că liderii se fac.
Contrar credinței populare, nașterea nu are nimic de-a face cu a fi lider. Cu toate acestea, învățând să dezvolte trăsăturile de încredere, compasiune, respect și multe altele, o fac. A avea o viziune și abilitatea de a comunica acea viziune altora – stabilirea unui plan funcțional și a avea disciplina de a acționa în conformitate cu acel plan până când viziunea, obiectivul sau visul devine real în lume – sunt semnele unui lider.
Cred că ori de câte ori simțim impulsul de a ieși din rutina noastră de zi cu zi – de a oferi timp și energie voluntar unei cauze locale precum departamentul de pompieri, cercetași sau alt grup – și da, să ne alăturăm unei școli de arte marțiale – căutăm să ne întoarcem la acel impuls spre leadership.
Toată lumea, fie că este în secret sau în mod public, vrea să fie lider. Părinții vor ca copiii lor să devină lideri, nu adepți. Este un impuls natural. Însă, mulți dintre noi fie nu am fost suficient de „norocoși” să întâlnim modele în viața noastră care ne-au arătat calea sau ne-au arătat cum, fie am recunoscut și nu am recunoscut cadoul care ni s-a prezentat la momentul respectiv. Dacă nu am trece cu vederea cadoul ascuns în întrebare? Dacă nu am uita visele copilului încă acolo în noi?
În artele marțiale, simbolul conducerii este Centura Neagră. În multe arte, cum ar fi ninjutsu, nu este atât centura, cât rangul, îndemânarea sau titlul de autoritate care le spune celorlalți că aveți mai mult de oferit decât o capacitate fizică de a vă apăra.
Adevăratul maestru este persoana care este suficient de puternică pentru a face tot ce este necesar. El sau ea este suficient de puternic pentru a face daune reale, dar depășește această abilitate cu puterea de a alege – puterea de a alege pacea în locul conflictului. Și o poți vedea când se mișcă. O poți simți când ești lângă ei. Poți simți când vorbesc.
Din păcate, mulți oameni vor să fie lideri și mulți alții vă spun să vă asumați mai multă responsabilitate (o altă trăsătură importantă a unui lider) și să mergeți după ceea ce doriți, dar pur și simplu nu sunt atât de mulți care vă vor arăta pas cu pas , cum să faci asta ca un bun maestru de arte marțiale. Mă simt deosebit de norocos în acest sens. Este norocos că am întâlnit profesori, ghizi și modele în propria mea viață, care erau suficient de puternici și de puternici pentru a-mi împărtăși cunoștințele necesare pentru a-mi prelua viața. Cunoștințe pe care acum le pot transmite copiilor și studenților mei.
Așadar despre tine? Traiesti la maximul tau potential? Sunteți gata să vă alăturați altora la fel ca dvs. pe calea Liderului Războinic? Ești gata să nu mai visezi și să începi să trăiești?
Te asteptam!