În timpul unei vizite la fenomenalul Templu Luxor din Egipt am fost surprins să văd reacțiile colegilor mei turist, când ghidul s-a întâmplat să menționeze posibilitatea ca templul să se bazeze pe structura și proporțiile corpului uman. Era o presupunere, dar nu chiar surprinzătoare, pentru că mai spre est – peste Marea Arabiei – se aflau o sută și unu de temple hinduse construite pe principii similare. De fapt, aici, în India, acest principiu al construcției templului este bine consemnat – în conștiința colectivă și în înregistrările istorice; aici relația dintre corpul uman și arhitectura templului este orice altceva decât presupuneri.
În esență, conform principiilor antice Vastu, scopul templului este să aducă la existență ne-manifestat și nevăzut; pentru a-i ajuta la coborârea în lumea și planul existenței noastre. Acest lucru se face prin redactarea mai întâi a unui pătrat, considerat forma fundamentală, deoarece se crede că toate celelalte forme sunt derivate din acesta. Și astfel din acest pătrat evoluează forma sau corpul ființei cosmice pe care este construit templul și în interiorul căreia templul este văzut ca locuind. Ca o manifestare a corpului cosmic, templul este considerat a fi o reprezentare și un loc de locuit al acestei puteri cele mai înalte, atribuindu-i un simț și o experiență de sfințenie.
Dar geometria în sine nu este singurul generator al designului templului; chakrele umane sau vortexurile de energie sunt prea cartografiate în templu și experimentate prin diferitele elemente care alcătuiesc complexul templului sacru. De la poarta de intrare care delimitează această incintă de așezarea generală, până la sanctul cel mai interior unde se crede că se află esența de bază a zeității – fiecare construcție și spațiu reprezintă o energie diferită în aliniament cu cele șapte chakre ale corpului fizic. Fiecare dintre aceste chakre are propriul lor scop distinct, energie și element care își găsește o manifestare unică în incinta templului și în construcția sa.
A doua chakră, de exemplu, este chakra sacră sau swadhistana, situată sub buric și responsabilă pentru relațiile noastre sociale, creativitate și locul în cadrul tribului. Această chakră este asociată cu elementul apă și, prin urmare, apare ca rezervorul templului sau corpul de apă care servește ca punct de întâlnire pentru oamenii în general.
Sanctul cel mai interior reprezintă finalul celor șapte chakre – chakra coroanei – o poartă către intuiție, inspirație și informație superioare. Elementul asociat cu această chakră este akasha sau spațiu. Ca element arhitectural, acesta își găsește expresie ca shikhara sau turla care se ridică peste templu spre ceruri de deasupra, creând o punte între Dumnezeu și muritori, între cer și pământ.
Hinduismul abundă în texte care explorează și temple care ilustrează aceste principii în acțiune. Stilurile și zeitățile, credințele și ritualurile pot varia în spațiu și timp – atât în interiorul Indiei, cât și în afara acesteia; Filosofiile de bază și relațiile spațiale care au dat naștere acestor temple rămân consecvente, făcând templul hindus absolut familiar, indiferent de locul în care întâlniți unul.