Viața șamanului se desfășoară pe parcursul călătoriei eroului, care a fost prezentată de mitologicul Joseph Campbell, în cinci etape majore. Sunt:
1) Viața convențională timpurie a șamanului;
2) Criza, sau chemarea la aventură și trezire;
3) Disciplina si antrenament;
4) Punctul culminant al căutării în iluminare, moarte și renaștere; și
5) Faza finală de întoarcere și contribuție la societate.
Șamanii au fost primii exploratori spirituali din lume. Ei au pus bazele a ceea ce știm acum ca calea spirituală către iluminare, căutarea eroică a Graalului, călătoria către moarte și înviere – și anume, așa cum a numit-o Joseph Campbell, călătoria eroului.
În cuvintele lui Roger Walsh, șamanii au fost primii care „au explorat și cultivat sistematic lumea lor interioară și și-au folosit cunoștințele și imaginile în beneficiul poporului lor”.
Ei au fost primii care au fost nemulțumiți de viața de zi cu zi, conștiința veghe, primii care au renunțat la acceptarea realității de suprafață simplă a lucrurilor, primii care au pășit orbește în lumea de dincolo.
Stimulat de chemarea spiritelor ajutătoare sau de propria lor curiozitate interioară și întrebări, șamanul a pornit pe calea descoperirii. Această cale i-a cufundat într-o lume străină de viziuni, vise și realitățile interioare ale sufletului.
Toți cei care au pornit de atunci pe această cale au făcut-o urmărind pașii șamanilor care au venit înaintea noastră.
Pe scurt, călătoria decurge cam așa:
1) Prima viață convențională a eroului:
Aici, eroul nu conștientizează în mod fericit că cultura este o iluzie. El acceptă convingerile convenționale, morala și limitările stabilite de societatea sa.
Sarcina eroului este să depășească aceste limitări. Este să-și pună la îndoială propriile convingeri, precum și fundamentele morale ale societății sale. După cum explică Roger Walsh, acest lucru „necesită să ne confruntăm cu fricile interioare și cu sancțiunile sociale exterioare care ne constrâng și paralizează capacitățile” (Walsh).
În primul rând, totuși, eroul trebuie să realizeze că există temeri care trebuie înfruntate și credințe care necesită întrebări. Acest lucru se realizează prin…
2) Criza sau chemarea la aventură și trezire:
La un moment dat, viața normală, de zi cu zi, a eroului este pusă în joc de o criză sau de o întâlnire cu necunoscutul care pune sub semnul întrebării credințele anterioare.
Această criză poate lua mai multe forme. Pentru șaman, a fost adesea apariția unei boli ciudate, o vizită din interiorul unui vis, o viziune puternică sau o confruntare cu moartea. Indiferent de forma ea, „această provocare dezvăluie limitele gândirii și vieții culturale și îndeamnă eroul [the shaman] dincolo de ei” (Walsh).
Odată ce criza sau apelul vine, șamanul se confruntă cu o alegere. Fie acceptați chemarea și faceți primii pași orbi într-un extraterestru necunoscut, fie reprimați criza și încercați să vă întoarceți la o viață normală ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Apelul, însă, nu dispare niciodată. Acel sentiment de nemulțumire și neliniște persistă pentru totdeauna, iar majoritatea șamanilor care încearcă să refuze apelul înnebunesc sau mor.
Cei care acceptă se confruntă cu o cale la fel de dificilă, dar infinit mai plină de satisfacții.
3) Disciplina si antrenament:
Următorul pas pentru șaman este să găsească și să dobândească un profesor.
Un profesor poate fi atât intern, cât și extern. Pentru șaman, profesorul a luat adesea forma unui ghid interior sau spirit. La fel de des, șamanii au fost instruiți și educați de alți șamani din comunitatea lor.
Indiferent de forma pe care o iau, profesorul îl pune pe viitorul șaman într-un program de disciplină, atât fizică, cât și mentală, pentru a dezvolta voința, precum și pentru a perturba starea de spirit obișnuită a șamanului, adică confortabilă. Aceasta pentru ca mintea lui să fie deschisă către noi posibilități și moduri de conștientizare. Astfel de discipline pot include postul, privarea de somn, efortul fizic, izolarea sau expunerea la cald sau frig extrem.
Scopul și efectul acestor discipline este de a schimba modul în care mintea percepe realitatea.
4) Punctul culminant al căutării – moartea și renașterea:
Căutarea culminează cu iluminare sau o descoperire care va schimba viața.
Aceasta poate lua forma unei viziuni, o perspectivă specială sau – și acest lucru este cel mai comun în experiența șamanică – o experiență de moarte și renaștere.
Din nou, indiferent de forma pe care o ia, efectul final este același: „o realizare a naturii sale mai profunde și o auto-transformare rezultată” (Walsh).
5) Faza finală de întoarcere și contribuție la societate:
După ce s-a vindecat pe sine, şamanul este acum echipat spiritual pentru sarcina de a vindeca lumea – aceasta fiind comunitatea sa imediată.
În timp ce căutarea în sine a fost o întoarcere de la societate și către sinele lui mai profund, interior, căutarea se încheie cu o întoarcere înapoi în societate pentru a împărtăși și a oferi din ceea ce a fost învățat și atins pe parcursul călătoriei.
Această poveste a dezvoltării șamanului, călătoria eroului, este în esență o descriere a poveștii umane. Experiența unui artist, a unui profesor, a unui om de știință, a unui scriitor – experiența oricărei povești umane care merită spusă – urmează același tipar general. O întâlnire cu o criză sau o problemă și apoi prin munca de rezolvare a acesteia, descoperirea a ceva profund care poate beneficia întreaga lume.
Eroul călătoriei eroului este cel care aduce ceva adevărat și util în aceasta, realitatea noastră umană comună, din realitatea alternativă a propriului sine interior.
Aceasta este marea lucrare spirituală și este esența vieții șamanice.