Când am început să cânt pentru prima dată într-o trupă, ca clavier, nu eram familiarizat cu partea vorbită a limbajului muzical, ca muzician. Uneori, ca muzicieni, devenim introspectivi și începem să ne uităm la motivul pentru care cântăm modele sau progresii de acorduri așa cum o facem.
O comparație minunată între limbajul vorbirii și improvizația în muzică este că toată lumea învață să vorbească și să aibă o conversație, precum și să scrie în limba noastră dată. Din păcate, mulți muzicieni nu învață niciodată partea „vorbitoare” a limbajului muzical.
Când am început să iau lecții de pian, am fost instruit în mod clasic să citesc toate notele de pe personalul muzical. După câțiva ani în care am avansat prin diferite niveluri de cărți muzicale și am aplicat multă teorie muzicală, încă nu am reușit să găsesc un profesor de muzică care să nu se teamă de improvizație.
Pe scurt, educatorii muzicali nu au fost învățați istoria și evoluția improvizației în muzica „clasică”. În perioada barocă a muzicii, improvizația a fost o parte de bază în acea perioadă. Muzicienii trebuiau să învețe această abilitate pentru a lucra împreună eficient.
Unii spun că este o abilitate pe care o învață inconștient, fără efort și teamă. Așa este și cu nepoții mei care învață un limbaj verbal. Sper că nu mai vorbesc ca un copil, ci limba engleză. Ei par să improvizeze cu limba respectivă de fiecare dată când au o conversație cu cineva.
Deci, învățăm să citim și să scriem limba și asta înseamnă că trebuie să învățăm gramatica. Dar cu muzica, o învățăm diferit. Majoritatea muzicienilor, inclusiv eu, învață să citească notele muzicale la început, dar nu putem vorbi unii cu alții decât dacă ne uităm la notele. Pur și simplu nu știm cum să „gem”.
Când am întâlnit prima dată un site web foarte popular online, care învață cum să cânte după ureche, am citit despre cât de ușor este să citești limbajul muzicii și că nu era greu să cânți după ureche.
Am fost provocat la început pentru că am putut auzi diferența în jocul meu fără partituri în comparație cu profesioniștii. Este necesar să ai ceva ce merită spus atunci când vorbești limba Jazz. Există o diferență uriașă între un improvizator începător și unul grozav. Nu este vorba despre îndemânare, tehnică sau memorare, ci despre concept și conținut.
În calitate de profesor de pian, încerc să rămân echilibrat cu elevii mei în găsirea echilibrului cu tehnica lor și dezvoltarea personalității și compoziției muzicale.
Un sfat grozav este să vă înregistrați. Redați clapele și redați melodia și analizați armonia și rearanjați puțin lucrurile. Cu cât exersezi și te familiarizezi mai mult cu instrumentul tău, cu atât stilul tău devine mai fluid. Apoi vei fuziona mai mult cu ceilalți membri ai trupei.
Când cânt cu un grup de muzicieni pe care îi cunosc de ceva vreme, poți simți doar chimia. Un eveniment de transformare are loc atunci când cântăm live și devenim o singură voce unificată.
La urma urmei, improviza este arta de a inventa muzica pe loc. Este distractiv să înveți limbajul Jazz.