Indiferent de genul pe care îl ascultați (Reggae, Hip-hop, Hard Metal, Rock n Roll, Soul, Jazz, Clasic etc.), există întotdeauna un artist(i) care la apogeu a revoluționat industria și a inspirat o generație cu versurile, talentul lor. , Cântece, Personalitate și Performanță.
Erau ca niște semi-zei în floarea lor, venerați de legiuni de fani din întreaga lume, captivându-ne cu melodiile și versurile lor, dar moartea lor misterioasă și prematură ne-a șocat și a lăsat o amprentă necomestabilă în viețile noastre, făcându-ne să-i imortalizăm până astăzi.
Dar dacă ar fi încă în viață; i-am ține cu uimire? Ar fi venerate cântecele, versurile sau compozițiile lor? Influența și popularitatea lor ar fi aceleași ca înainte de a muri? Ce influențează atașamentul nostru față de ei când suntem morți decât în viață? Este ceva înnăscut sau psihologic care ne face să le apreciem mai mult când plecăm?
Este greu de știut ce ne face cu adevărat să imortalizăm astfel de artiști, dar după ce am citit mai multe articole, am avansat câteva teorii pentru a ajuta la explicarea.
„Multe lucruri pentru care ar încerca știa că în curând va muri”, „Acum Jimi a plecat, nu este singur/ Memoria lui încă trăiește”, „ Cinci ani, asta a spus/ Nu a plecat, doar a murit”. „The Ballads of Jimi”, de legendarul chitarist Jimi Hendrix. Aceste replici au derutat fanii din întreaga lume, deoarece exact cinci ani mai târziu a fost găsit mort în apartamentul său, aspirat de propria sa vărsătură în timp ce era în stare de ebrietate. Mulți credeau că și-a prezis propria moarte, iar după rândurile de mai sus înclin spre aceeași, ceea ce a oferit un aspect asupra teoriei mele de ce îi imortalizăm, artist care le-a prezis moartea.
De la John Lennon, Bob Marley, David Bowie, Kurt Cobain și Tu pac Shakur, toți și-au prezis cumva moartea prin versuri sau ar fi putut sugera în timpul interviurilor. Cu o precizie aproape profetică a dispariției lor premature, fanii au fost mistificati prin crearea unor teorii ale conspirației care explică astfel de premoniții. Fără explicații sau motive raționale, fanii au refuzat să-i lase Odihnește-te în pace, deoarece căutau continuu orice explicație rațională.
Astfel, imortalizând astfel de artiști, refuzând să-i lase să dispară, căutând răspunsuri pentru a explica cum și-ar fi putut prezice cumva propria moarte și venerându-i încercând să descifreze astfel de mistere.
La 14 ani, ea a lansat albumul ei apreciat de critici, Age ain’t nothing but a number, care a fost certificat de aur, iar doi ani mai târziu albumul ei al doilea, One in a million, s-a vândut în 8 milioane de copii în întreaga lume și a fost certificat dublu platină. Aaliyah Dana Haughton, cunoscută și sub numele ei de Aaliyah, a reușit o astfel de ispravă încă o adolescentă, fără a uita rolurile din diverse Blockbusters precum Romeo must die.
În timp ce steaua ei strălucea puternic, pe 25 august 2001, la fragedă vârstă de 22 de ani, viața ei a fost stinsă de un accident de avion în Bahamas, iar după o autopsie au fost găsite urme de alcool și cocaină în sistemul pilot. Moartea ei a șocat toată lumea, deoarece fanii nu s-au săturat de talentul ei excepțional, nu au terminat cu ea și ea mai avea mai multe de oferit.
Prin urmare, oferim un alt aspect al Artistului a plecat prea curând, în care imortalizăm astfel de artiști refuzând să-i lăsăm să se odihnească în pace, deoarece dispariția lor a venit destul de devreme și brusc și nu le dă timp fanilor să înțeleagă situația.
Sau poate fi ceva psihologic sau înnăscut; întrucât ei ocupă un loc special în inima noastră, la fel ca cei dragi noștri, prin urmare, atunci când mor, le păstrăm amintirile arzând în inimile noastre, astfel imortalizându-le implicit.
Indiferent de motivul pe care îl ai sau la care te gândești, nimeni nu neagă faptul că melodiile și versurile lor au jucat un rol major în modelarea vieții noastre într-un fel sau altul, deci obligat moral să le imortalizeze și să le păstreze vie amintirea.