În vremurile antice chineze, cândva între secolele al IV-lea și al VI-lea î.Hr., Lao Tzu a fost fondatorul taoismului, „calea” sau „calea” mistică pe care mulți au urmat-o de atunci.
Și odată cu el au venit și multele vorbe pentru care este renumit.
Una dintre cele mai cunoscute este cea citată mai sus, „Dă-i omului un pește; hrănește-l pentru o zi. Învață un om să pescuiască; hrănește-l toată viața”, care are o analogie minunată cu lumea modernă a managementului de azi.
Metafora de a hrăni pe cineva și că este suficient să-i treacă o zi și o singură zi arată că oamenii pot fi ajutați doar până acum. Dacă îi ajutăm și facem lucruri pentru ei tot timpul, atunci ei se bazează pe noi, ceea ce este nu numai nesănătos pentru dezvoltarea abilităților lor, ci și potențial periculos, dacă nu suntem acolo să-i ajutăm într-o zi, chiar viitorul lor este la risc.
Principiul prin care ne bazăm în totalitate pe sprijinul, îndrumarea și chiar îngrijirea altcuiva, pentru o perioadă prea lungă, este tipic multor medii moderne de management. Procesele de management de „comandă și control” de stil vechi duc ca angajații să fie solicitați sau chiar capabili să facă ceea ce li s-a spus, ceea ce pune o presiune mare asupra celor care spun.
Nu numai atât, dar acolo unde angajaților nu li se oferă o muncă stimulativă și nu li se cere să se provoace mental, acest lucru duce adesea la demotivare și apoi la rate mai mari de absențe, precum și la fluctuația angajaților pe care o precipită o astfel de plictiseală.
Lipsa de stimulare=plictiseala=frustrare=pleaca sa gasesti altceva.
Să ne uităm la reversul, unde „învățăm un om să pescuiască”. Omul nu numai că devine autosuficient și poate supraviețui fără a fi asigurat, dar are un sentiment de realizare și împlinire. Cât de bine se simte un pescar când trage un pește din apă?
Mult mai bine decât atunci când cineva este așezat cu generozitate în fața lui, doar pentru a mânca. Sigur că poate fi bine, pentru o vreme, să fie asigurat, dar psihicul uman este mai mare decât cel al unei ființe umane sănătoase. Oamenii trebuie apreciați pentru ceea ce sunt.
Deci – îi „învățăm să pescuiască”. La locul de muncă, prin predarea oamenilor noi abilități, îi validăm pentru cine sunt și contribuția pe care o pot aduce. Ei știu că sunt utili și apreciați și cu această încredere fac mai mult. Ei învață că este bine să se întindă. Că au în sine resurse neexploatate care scot în evidență potențialul pe care l-au avut întotdeauna, acum eliberate.
Într-adevăr, „învățarea lor să pescuiască” realizează nu doar potențialul material pe care îl au, ci catalizează capacități și mai mari în ei. Mușchiul lor de dezvoltare a fost întins și exercitat, astfel încât devine mai mare și mai capabil.
Avantajul afacerii pentru „învățarea oamenilor noștri să pescuiască”? Ei bine, managerii sunt capabili să-și descarce o parte din volumul de muncă tactic altora care savurează această oportunitate. Acest lucru îi eliberează pe manageri să facă mai mult cu mai mulți oameni.
Un mediu de lucru care devine terenul propice pentru angajații capabili, dedicați și entuziasmați, care se străduiesc să facă mai mult. Managerii permit afacerii lor să devină un bol de amestec de idei și abilități ca nimic înainte.
Într-o lume a afacerilor în care întruchiparea managementului excelent este o operațiune care funcționează cel puțin la fel de bine (și uneori mai bine!), atunci când managerul este absent trebuie recunoscut drept cea mai pură calitate.
Și cu acest nivel de capacitate dezvoltat, totul pentru că managerul și-a învățat oamenii „cum să pescuiască”, afacerile prosperă.
Cât de mult ar zâmbi Lao Tzu dacă ar vedea cum micul lui vorbă era la fel de importantă, în agitația din lumea afacerilor de astăzi, precum era cu toți acești ani în urmă!