Renașterea este o mișcare culturală care a început în Europa de la începutul secolului al XIV-lea până în secolul al XVII-lea sau într-o perioadă dintre epoca clasică și cea modernă. Mai mult decât esența sa culturală, perioada Renașterii a fost cunoscută pentru evoluțiile sale în artă, pictură, filozofie, arhitectură și alte aspecte intelectuale. A fost o epocă care a cunoscut cea mai mare creștere și dezvoltare din Europa de Vest.
A1. Arta Renașterii și-a luat forma din condițiile sociale existente la acea vreme, care au sculptat structura politică a Europei. Raritatea culturală a Italiei a existat, deoarece nu a existat o formă politică în timpul perioadei moderne timpurii care să fi dus la progrese artistice și academice. Această libertate a deschis porți către comerț și comerț pe tot globul, care au adus bogăție în Italia prin comanda lucrării sale artistice.
Artiștii Renașterii au căutat în artă emoțiile umane și realismul. S-au concentrat pe realizarea de portrete umane cu un fundal natural. Ei au adoptat abordarea umanismului, punând mai mult accent pe om decât pe zeu, ceea ce s-a reflectat în sculpturile și picturile lor. Perioada Renașterii timpurii s-a concentrat mai mult pe crearea de sculpturi pe baza personalității și a comportamentului, în timp ce Înalta Renaștere a fost mai mult către echilibru și dramatism. Artiștii Renașterii au fost foarte inspirați de arta romană și greacă care folosea corpuri umane nude ale personalității în arta lor. Încercarea lor de a câștiga perfecțiunea în artele umane pentru exprimare, personalitate și emoții a redus ierarhiile sociale în statutul oamenilor, ceea ce a dus la toți cei care doresc să învețe și să-și împărtășească ideile și abilitățile.
A2. Neoclasicismul a fost o mișcare predominantă la mijlocul secolului al XVIII-lea și la sfârșitul secolului al XIX-lea în arta și arhitectura europeană. S-a concentrat asupra formelor de artă clasică occidentală ale Greciei și Romei antice. A fost parțial o mișcare care a început ca o reacție la stilurile baroc și rococo. A devenit o parte predominantă a artei academice, care a continuat până în secolul al XIX-lea să devină vizibilă ca muzee de arhitectură neoclasică.
Arta neoclasică a avut ca scop reînvierea Epocii Iluminismului european, care a fost formele de artă clasică grecească și romană. A urmărit să conțină „puritatea” artei romane și a criticat stilurile baroc și rococo. Neoclasicismul a căpătat importanță în Franța și Anglia răspândindu-se spre Suedia. S-a folosit de esența clasică legată de curaj și naționalism.
Neoclasicismul a urmărit renașterea stilurilor clasice prin utilizarea culorilor ascuțite și a subiectelor clasice. Ei au evitat culorile deschise și blânde în picturile lor, care înfățișau calm și măreție. Neoclasicii au reînviat stilurile picturii grecești folosind mozaicuri, coloane, gravuri și alte elemente ornamentale în lucrările lor.
A3. Renașterea a însemnat renașterea artelor, științei și medicinei și a fost o eră care a fost responsabilă pentru cele mai radicale dezvoltări și mișcări din Europa. Atât de mult, încât este folosit și pentru a descrie alte momente culturale și istorice majore. Renașterea clasică a dat naștere stilului baroc care a fost mai dramatic și mai direct. Prin urmare, neoclasicismul nu a fost altceva decât o reacție la stilul baroc pentru a păstra puritatea artelor romane antice. În plus, neoclasicismul a rămas unul dintre cele mai importante în artele academice.
A3a.
- Perioada Renașterii a fost cunoscută pentru abordarea sa umanistă în artă, în timp ce arta neoclasică s-a concentrat pe elemente de stil mai clasice și pure;
- Perioada Renașterii a adus dezvoltări radicale în arte, filozofie și medicină, în timp ce arta neoclasică a fost pe primul loc în artele academice;
- Artiștii Renașterii au crezut în sculpturi de artă nud mai naturale și expresive, în timp ce artiștii neoclasici au încorporat elemente ornamentale în munca lor;
- Perioada Renașterii a deschis porți către noi idei și dezvoltări, în timp ce perioada neoclasicismului s-a concentrat pe păstrarea Epocii Iluminismului.
A3b. Epoca Renașterii a fost una dintre cele mai influente și înfloritoare perioade din secolele al XV-lea și al XVI-lea și a dat naștere unor dezvoltări culturale majore timp de aproape trei secole. Arta Renașterii s-a născut dintr-o civilizație în evoluție a cărei căutare a realismului și a perfecțiunii științifice a dus la unele dintre cele mai mari lucrări și realizări în arte, știință, arhitectură și filozofie. Caracteristica distinctivă a artei renascentiste este dedicarea acesteia pentru artele clasice, cu un interes reînnoit pentru stilurile romane, care includeau sculpturi umane goale, fără peisaje într-un mediu natural. A fost o epocă importantă care a adus bogăție Europei, iar libertatea sa artistică a permis artizanilor pricepuți să înflorească.
A3b1. Leonardo Da Vinci
Leonardo Da Vinci (1452-1519) a fost unul dintre cei mai mari artiști ai perioadei Renașterii. Cunoscut și sub denumirea de „Omul Renașterii”, s-a născut în Italia și a fost un pictor renumit, care a devenit un polimat în multe domenii precum muzica, știința, matematica și botanica. El este considerat unul dintre cei mai mari oameni talentați care au trăit. Mona Lisa este una dintre cele mai renumite lucrări ale timpului său care a fost foarte apreciată. Mona Lisa este un portret pe jumătate din secolul al XVI-lea care a fost realizat în ulei și al unei femei așezate.
Andrea Appiani (1754-1817) Născut la Milano, a fost un pictor neoclasic italian. S-a pregătit sub Carlo Maria Giudici și a învățat pictura copiend sculpturi. Cele mai bune lucrări ale sale sunt în biserica San Maria presso San Celso și palatul regal din Milano. Printre unele dintre lucrările sale de picturi în ulei se numără Venus și dragoste și Rinaldo în grădina Armida.
A3b2. Madame Hamelin (1776-1851) a fost una dintre lucrările pictorului neoclasic Andrea Appiani, care seamănă asemănător cu Monal Lisa a lui Leonardo Da Vinci. Ambele sunt portrete în ulei pe jumătate ale femeilor care sunt pe jumătate așezate, care reflectă expresiile faciale naturale în care mâinile lor sunt dosare care poartă valori și stiluri artistice similare unul cu celălalt.
A3c. Neoclasicismul a atins perioada sa cea mai influentă în arte între anii 1780 și 1850. Noile descoperiri și decoruri arheologice au deschis calea unor teme clasice care au rezultat și din reacția stilurilor rococo. Neoclasicismul și-a păstrat antichitatea clasică și a coexistat cu forma sa mult opusă de artă romantică. Artiștii epocii neoclasice au înlocuit obiectele religioase și mitologice cu altele realiste, simple și îndrăznețe. ÎN anii 1830, epoca neoclasicismului a fost înlocuită de romantism.