În aprilie, Mubadala Petroleum din Emiratele Arabe Unite, care aparține Mubadala Investment Co, un fond suveran de avere cu active de 232 miliarde de dolari, a semnat un memorandum de înțelegere pentru a cumpăra o participație de 22 la sută în câmpul offshore al Israelului Tamar. Odată finalizat, acesta va fi cel mai mare acord de afaceri între cele două națiuni din Orientul Mijlociu de când și-au normalizat legăturile în august 2020.
În timp ce escaladarea recentă în teritoriile palestiniene ocupate și bombardamentul continuu al Israelului asupra Fâșiei Gaza sunt de așteptat să crească semnificativ riscurile politice asociate investițiilor în sectorul israelian de petrol și gaze, este puțin probabil să-l descurajeze pe Mubadala să încheie acordul de referință.
EAU are multe de câștigat din achiziție, despre care se crede că valorează până la 1,1 miliarde de dolari, atât din punct de vedere economic, cât și politic. Mai mult, Israelul este hotărât să finalizeze cu orice preț tranzacția Mubadala, deoarece va spori interesul altor investitori străini în sectorul său de petrol și gaze.
Pentru a înțelege pe deplin semnificația acestui acord și de ce este posibil să meargă înainte, indiferent de ultima rundă de conflicte din regiune, trebuie să ne uităm la dinamica care a dus la crearea acestuia.
Israelul are nevoie disperată de investiția EAU
Israelul intenționează să lanseze o nouă rundă de licitație pentru licențe de explorare și dezvoltare în teritoriile marine din jurul principalelor sale zăcăminte de gaz – Tamar, Leviathan, Tanin și Karish – în viitorul apropiat. Speră că prin eliberarea unor astfel de licențe poate crește semnificativ volumul rezervelor de gaze naturale care vor fi disponibile țării pe termen lung.
Pentru a atinge acest obiectiv, totuși, trebuie să atragă interesul marilor companii internaționale de petrol (COI) – lucru pe care s-a străduit să îl facă în rundele sale anterioare de licitație.
Într-adevăr, câmpurile de gaze din Israel nu au atras în trecut interesul principal al principalelor COI occidentale, cu excepția Nobel american și, mai recent, a Chevron. Majoritatea giganților din industrie, inclusiv ExxonMobil și Total, s-au abținut de la participarea la rundele de licitații anterioare din Israel, explicându-și decizia arătând situația geopolitică „complexă” din jurul resurselor energetice ale țării.
Câmpurile de gaze din Israel nu sunt suficient de mari pentru a asigura interesul necondiționat al OIC-urilor de top, dar sunt, de asemenea, prea mari pentru ca gazul extras din acestea să fie consumat exclusiv în Israel. Ca urmare, pentru a atrage interesul OIC și a utiliza aceste resurse, Israelul trebuie să demonstreze că gazul pe care îl va extrage poate fi vândut pe piețele externe. Dar aceasta nu este o sarcină ușor de îndeplinit.
Pentru a intra pe piețele asiatice, Israelul va trebui să dezvolte capacități de producție a gazelor naturale lichefiate (GNL) – lucru pe care în prezent nu îl are. Mai mult, aceste piețe sunt extrem de competitive, astfel încât israelienii ar putea să nu poată intra în ele chiar dacă dezvoltă capacitățile de producție necesare.
Există, de asemenea, câteva obstacole în calea intrării Israelului pe piața europeană saturată.
Proiectul de conducte din estul Mediteranei, sau EastMed, care își propune să livreze gaze israeliene către piețele de consum din sudul Europei, este încă departe de a fi finalizat la aproximativ opt ani de la înființare. Se așteaptă ca decizia finală de investiții pentru proiect să fie luată nu mai devreme de 2022, iar comunitatea internațională de afaceri pare să aibă puțin entuziasm pentru aceasta.
Proiectul în sine este foarte scump, ceea ce înseamnă că costul gazului va fi ridicat pentru utilizatorii săi finali. Mai mult decât atât, prezintă mai multe riscuri politice, ceea ce face dificil pentru investitori să își sprijine sprijinul. Turcia, un actor regional puternic, consideră proiectul ca o amenințare la adresa revendicărilor sale teritoriale în Marea Mediterană. Mai mult, consideră că conducta, care ocolește Turcia pentru a conecta Israelul cu Grecia prin Cipru și Creta, i-ar submina statutul de centru energetic care alimentează Europa. Acesta și-a exprimat deja opoziția față de proiect și a spus că va face tot ce îi stă în putință pentru a preveni finalizarea acestuia.
Cu perspectivele sale de a intra pe piețele europene și asiatice încă incerte, Israel și-a îndreptat atenția și asupra vecinătății sale imediate. În 2016-2018, Iordania și Egiptul au semnat acorduri pentru achiziționarea gazului din câmpurile Leviatan și Tamar din Israel. În timp ce aceste acorduri au oferit fără îndoială Israelului o ușurare, acestea sunt piețe de consum relativ mici și nu pot rezolva singuri problemele energetice ale Israelului.
Pe lângă obstacolele politice și operaționale menționate anterior care împiedică Israelul să obțină acorduri majore de export, riscurile semnificative de securitate cu care se confruntă domeniile sale reprezintă, de asemenea, o problemă pentru ambițiile sale energetice. În ultimii ani, autoritățile israeliene au fost forțate să admită că infrastructura de petrol și gaze a țării este vulnerabilă la atacurile din Gaza – iar evenimentele din ultimele două săptămâni au dovedit acest punct.
Și totuși, în ciuda acestor nenumărate dificultăți, Israelul nu a renunțat la aspirațiile sale de a deveni un jucător major în comerțul global cu gaze.
În 2020, Israel, alături de Egipt, Grecia, Cipru, Iordania și Autoritatea Palestiniană, au format Forumul de Est al Mediteranei pentru Gaz (EMGF). Italia și Franța s-au alăturat curând forumului ca membri, iar Statelor Unite și Uniunii Europene li s-a acordat statutul de observator permanent.
Prin intermediul EMGF, Israel încearcă să creeze o piață regională, în care toți jucătorii să fie orientați mai degrabă spre cooperare decât spre concurență, pentru a-și spori șansele de a găsi investitori și cumpărători adecvați. Mai mult, încearcă să limiteze capacitatea Turciei de a-și împiedica eforturile de a intra pe piețele europene, sprijinind ambițiile Egiptului de a deveni un centru alternativ de distribuție a gazului în regiune.
În ciuda acestor eforturi, până de curând Israelul a făcut progrese limitate către îndeplinirea obiectivelor sale ambițioase de excavare și export de gaze. Dar decizia lui Mubadala din aprilie 2021 de a cumpăra acțiunea de 22% a companiei israeliene Delek Drilling LP în câmpul offshore Tamar a schimbat toate acestea – și a crescut șansele Israelului de a deveni într-o zi un jucător major în comerțul global cu energie.
În primul rând, decizia lui Mubadala de a investi într-un câmp de gaz israelian a semnalat principalelor COI că situația geopolitică din jurul resurselor de gaze din Israel devine din ce în ce mai favorabilă investițiilor și a sporit șansele Tel Avivului de a obține tranzacții profitabile în următoarea sa rundă de licitație pentru explorare și licențe de dezvoltare. Cel puțin, l-a asigurat pe COI că nu vor supăra monarhiile puternice și bogate în petrol din Golf dacă decid să investească în Israel.
Mai mult, invitându-l pe Mubadala să devină acționar în domeniul Tamar, Israel a intrat într-o relație profitabilă cu un investitor foarte bogat, care ar putea arăta, de asemenea, interes pentru celelalte eforturi ale Israelului, precum viitoarele runde de licitație pentru licențe de explorare și planurile sale privind crearea a plantelor plutitoare de GNL.
În cele din urmă, EAU și Chevron, care operează în prezent domeniul Tamar și dețin o participație de 25% în acesta, sunt, de asemenea, investitori activi în țările vecine ale Israelului și în special în Egipt. Astfel, investiția lui Mubadala în domeniul Tamar poate încuraja atât EAU, cât și Chevron să își sporească investițiile în infrastructura egipteană de gaze. Experții de pe piață discută deja posibilitatea ca Mubadala și Chevron să cumpere o participație la uzina egipteană de GNL.
Dacă se întâmplă acest lucru, va fi posibil să vorbim despre formarea rapidă a unui complex regional de producție de GNL, în care Israelul joacă rolul de furnizor de materii prime.
În acest context, este ușor de văzut de ce Israelul va face tot ce îi stă în putință pentru a asigura încheierea cu succes a acordului Delek Drilling LP cu Mubadala. Dar și EAU au propriile motive pentru a sprijini această investiție majoră.
Ce vor câștiga EAU din afacere?
Decizia de a investi în câmpul de gaz Tamar a fost în mod clar politică și luată de prințul moștenitor Abu Dhabi, Mohammed bin Zayed, o figură cheie în sistemul decizional din Emiratele Arabe Unite, care conduce, de asemenea, consiliul de administrație al lui Mubadala.
Pe hârtie, decizia lui Mubadala de a cumpăra o participație în zăcământul de gaz Tamar din Israel este în concordanță cu strategia sa pe termen lung de extindere a portofoliului său de investiții, determinată de interesul global în creștere pentru gaz ca combustibil „semi-verde”.
Cu toate acestea, perspectivele pentru gazul israelian pe piețele externe, inclusiv pe piața din Emirati, rămân neclare. Acest lucru face ca investiția să fie mai puțin sigură și mai atractivă din punct de vedere economic. Experții consideră că acțiunile Delek Drilling LP vor fi vândute către Mubadala la un preț relativ mic pentru a compensa riscurile stabilite de incertitudine. Cu toate acestea, decizia EAU de a investi într-un câmp de gaz israelian este mai mult decât dorința generală de a-și extinde portofoliul de gaze.
În primul rând, investiția Mubadala urmărește să asigure un loc pentru EAU într-o regiune în care se așteaptă să fie descoperite mai multe resurse energetice în viitorul apropiat. Astfel de descoperiri pot face într-o zi ca regiunea est-mediteraneană să fie un furnizor important de resurse energetice pentru piața globală. Această strategie nu este nouă sau exclusivă pentru EAU. Qatar a achiziționat anterior o acțiune în câmpul Glaucus din Cipru din aceleași motive.
În al doilea rând, după acordul de normalizare mult anunțat de anul trecut dintre EAU și Israel, cele două țări au nevoie urgentă de o dovadă a progresului practic în relațiile lor. Israelul și Emiratele Arabe Unite au semnat deja memorandumuri privind cooperarea în dezvoltarea energiei regenerabile și utilizarea infrastructurii israeliene pentru tranzitul resurselor petroliere și petrochimice, dar aceste acorduri încă nu au oferit niciun rezultat practic. În schimb, acordul Mubadala-Delek poate fi folosit ca dovadă incontestabilă a faptului că normalizarea a oferit ambelor țări câștiguri materiale.
În al treilea rând, prin sporirea cooperării sale cu Israelul în sectorul gazelor, EAU se alătură unui bloc liber de țări care pot fi caracterizate cu prudență ca fiind anti-Turcia. Aceste țări sunt, de asemenea, dornice să conteste interesul apropiat al Turciei Qatarului pe piețele gazelor. Drept urmare, unii analiști au perceput decizia lui Mubadala de a investi în zăcământul de gaz Tamar ca pe un efort al EAU de a colabora mai strâns cu Israel și, în consecință, cu EMGF, ca răspuns la creșterea recentă a influenței Ankarei asupra Libiei. Totuși, dacă emiratii vor putea transforma EMGF într-o organizație mai politică și mai explicit anti-Turcia, nu este încă sigur. De exemplu, Israelul nu s-a arătat prea frustrat când Autoritatea Palestiniană a vetoat aderarea EAU la EMGF în martie 2021. Probabil că autoritățile israeliene nu vor să înfurie prea mult Ankara, întrucât o parte din petrolul de care Israel are nevoie încă trece prin teritoriul turc.
În cele din urmă, nu este încă clar dacă EAU vor fi capabili să realizeze tot ceea ce intenționase inițial investind într-un câmp de gaze israelian. Cu toate acestea, este clar că câștigurile economice și politice pe care le poate realiza prin această investiție sunt suficient de mari încât escaladarea continuă a violenței din regiune nu o va împiedica să finalizeze acordul. În acest context, intrarea lui Mubadala în câmpul de gaz Tamar și, prin extensie, în sectorul energetic israelian, poate fi considerată practic realizată.
Opiniile exprimate în acest articol sunt ale autorului și nu reflectă neapărat poziția editorială a lui Al Jazeera.
.
Sursa