Thu. Jan 9th, 2025

Când va fi în siguranță pentru o femeie să meargă acasă noaptea fără amenințarea unui atac sau mai rău de către un bărbat? Și când ajungem în momentul în care toate femeile sunt în siguranță de partenerii lor în propriile case? Când școlile și locurile de muncă vor fi libere de violență de gen? Cum putem folosi puterea educației pentru a transforma aceste norme?

În doar câteva luni, ni s-a reamintit încă o dată cât de vulnerabile sunt femeile la violență și hărțuire. Crima tragică a lui Sarah Everard în Marea Britanie a fost urmată de împușcătura fără sens a șase femei asiatice americane în statul Georgia. În februarie, 317 de școlare nigeriene au fost răpite din internatul lor din statul de nord-vest Zamfara. În India, în timp ce oamenii încă se învârteau după violul în grup din septembrie 2020 și moartea ulterioară a unei femei dalite în vârstă de 19 ani în districtul Hathras din Uttar Pradesh, un judecător al instanței supreme din New Delhi a provocat indignare după ce a fost citat că a cerut un l-a acuzat pe violator dacă s-ar căsători cu victima sa de vârstă școlară. În Australia, fosta angajată guvernamentală Brittany Higgins a declarat că a fost violată de un coleg de sex masculin într-un birou al unui ministru guvernamental în 2019. Între timp, există rapoarte că personalul guvernamental de sex masculin a înființat un grup Facebook, astfel încât să poată partaja videoclipuri cu acte sexuale efectuate în Parlament în Canberra.

Violența și agresiunea sexuală împotriva fetelor și femeilor sunt mai frecvente decât credem. La nivel global, aproximativ 1 din 3 femei au suferit violență fizică sau sexuală în timpul vieții.

Pe pagina Instagram a tuturor celor invitați, o campanie online împotriva culturii violurilor înființată în Marea Britanie, peste 15.000 de relatări tulburătoare de agresiune sexuală și hărțuire au fost împărtășite de fete și băieți. Este izbitor cât de multe conturi au avut loc în instituțiile de învățământ. Atât de tulburătoare și numeroase sunt câteva dintre mărturiile pe care ziarele le-au făcut referire la o școală drept „focar al violenței sexuale”.

În Australia, o mișcare similară a început la jumătatea lunii februarie, după ce Chanel Contos, în vârstă de 23 de ani, și-a întrebat prietenii dacă au fost violați sau agresați sexual când au frecventat școlile private din Sydney. Sondajul s-a transformat într-o petiție și acum într-o mișcare, mii de oameni pledând pentru o educație de consimțământ adecvată în școlile australiene.

Ceea ce este evident din aceste postări este magnitudinea confuziei în jurul problemei consimțământului – un principiu de bază al egalității de gen și al relațiilor sănătoase. De ce sunt atât de nesiguri fetele și băieții tineri despre ce este o relație consensuală, atunci când anumite acțiuni sunt adecvate și când pur și simplu nu sunt?

În mod clar, ceva nu este în regulă. Putem da vina pe proliferarea rețelelor de socializare și a site-urilor pornografice la care accesează copiii de până la 8 ani, dar la sfârșitul zilei, aceste incidente reflectă o lipsă generală de discuții în legătură cu relațiile sexuale. Soluția nu este o aplicație de consimțământ care a fost propusă de un ofițer de poliție de top din Australia, ci mai degrabă o educație sexuală cuprinzătoare în școli – începând de la o vârstă fragedă.

Cursurile cuprinzătoare de educație sexuală sunt esențiale în dotarea fetelor și băieților cu abilitățile de care au nevoie pentru a face alegeri responsabile în viața lor. Îi învață cum să negocieze condițiile activității lor sexuale, ce să facă dacă există presiune sexuală de la cineva, să înțeleagă importanța consimțământului și, de asemenea, cum să reziste presiunii colegilor pentru a accepta violența. Promovează atitudini în rândul elevilor care se bazează pe înțelegere și respect reciproc – fundamentul unei relații bune.

Dar educația sexuală cuprinzătoare nu este predată peste tot. În Marea Britanie, abia anul trecut a devenit obligatoriu ca școlile primare să predea educația relațională, care include informații despre pubertate și cum să vă păstrați siguranța online. În Australia, nu există un model național de educație în materie de consimțământ și multe școli încetează să-i învețe pe copii despre acest subiect la vârsta de 15 sau 16 ani – când au cel mai mult nevoie de aceste informații.

Australia și Marea Britanie ar trebui să privească țările în curs de dezvoltare pentru a găsi exemple inovatoare care au reușit să abordeze violența și hărțuirea sexuală în rândul elevilor din școlile și din afara acestora.

Explozia demografică din părți din Africa și Asia, combinată cu creșterea infecțiilor cu HIV / SIDA din anii 1990, a forțat multe guverne să găsească modalități de a aborda sarcinile timpurii și bolile cu transmitere sexuală. Procedând astfel, ei au trebuit să proiecteze programe care să abordeze normele de gen inegale și profund înrădăcinate ale societății, care sunt dăunătoare fetelor și femeilor. Multe dintre aceste programe s-au concentrat asupra modului de a împuternici femeile tinere să spună nu sexului sau cum să negocieze utilizarea prezervativului.

În Kenya, de exemplu, o ONG numită No Means No Worldwide, organizează cursuri de consimțământ în care fetele sunt învățate să spună „Nu” și sunt instruite în autoapărare. Între timp, băieții tineri sunt, de asemenea, instruiți să aibă o perspectivă diferită asupra genului și să adopte o masculinitate mai pozitivă. Acolo unde s-au predat cursurile, incidența hărțuirii sexuale a scăzut cu 50%.

Un ONG cu sediul în Brazilia, numit Promundo, desfășoară un program puternic care angajează tineri și a reușit să schimbe normele violente legate de masculinitate prin întâlniri participative.

Diferite aspecte ale acestui program au fost implementate în 26 de țări din întreaga lume. Evaluările efectuate ulterior în opt țări africane, asiatice, din America Latină și din sud-estul Europei au arătat schimbări pozitive în atitudinile privind egalitatea de gen și în comportamentul auto-raportat, cum ar fi comunicarea cuplurilor, violența, utilizarea prezervativului și îngrijirea.

Atunci când elevii sunt implicați în planificare și implementare, intervențiile pentru prevenirea violenței școlare și a hărțuirii sexuale pot fi și mai eficiente. Proiectul Save the Children Violence Free Schools din Afganistan a implicat înființarea unui comitet de protecție a copilului, a unei asociații părinte-profesor-elev și a unui consiliu studențesc în fiecare școală.

Nici educația sexuală nu trebuie să fie o clasă independentă. Se poate încadra în planurile de învățământ existente sau chiar în activități extracurriculare, cum ar fi A Right to Play, un program școlar din Hyderabad, Pakistan, care folosește sport și jocuri pentru a le permite elevilor să reducă violența în școală și să schimbe normele inegale de gen. Până în prezent, programul a atins 8.000 de copii în 40 de școli publice și a dus la scăderi ale victimizării colegilor cu 33% în rândul băieților și cu 59% în rândul fetelor.

Consimțământul poate fi predat. Pe lângă importanța educației părintești la domiciliu, școlile joacă, de asemenea, un rol vital în învățarea elevilor diferența dintre o relație bună și proastă, cât de important este consimțământul și importanța egalității de gen. Aceste probleme trebuie abordate din timp. UNESCO a elaborat un ghid tehnic pentru guverne și recomandă ca unele concepte legate de relațiile sănătoase și nesănătoase să înceapă de la vârsta de cinci ani.

Dacă conversațiile încep destul de devreme, pot fi împuternicitoare pentru toată lumea, în special pentru fete. Pot schimba normele – cum ar fi masculinitatea toxică – care se alimentează în violența bazată pe gen și ajută la crearea unei culturi non-violente. Educația sexuală poate încuraja în mod eficient elevii să reflecteze asupra propriilor părtiniri și roluri în societate.

Educația sexuală previne exploatarea sexuală și violența și este în interesul tuturor. Dacă școlile nu modelează activ conversația în jurul sexului și al relațiilor, tinerii vor continua să apeleze la internet ca singura lor sursă de informații. Nu putem continua să lăsăm acest lucru să se întâmple.

Opiniile exprimate în acest articol sunt ale autorului și nu reflectă neapărat poziția editorială a lui Al Jazeera.

.

Sursa